Salvați Copiii România a acordat asistență pentru 350 de copii ucraineni la punctele de intrare în România și a constatat că refugiații au nevoie de mai multe informații, consiliere psihologică, dar și materiale de primă necesitate


Intră acum și în grupul de
Foto: Camelia Iordache

Organizația Salvați Copiii România a anunțat, luni, că a acordat asistență umanitară pentru 350 de copii ucraineni și familiile lor, la punctele de frontieră cu Ucraina. Dintre aceștia, aproximativ 60 sunt solicitanți de azil. Alte 400 de femei au primit sprijin, în punctele de frontieră de la Sighet, Siret, Giurgiulești și Isaccea.

Antalya are șase copii și a ajuns cu ei în siguranță în România. Soțul a rămas în Ucraina, să lupte în războiul care îi alungă pe tot mai mulți copii departe de casele lor.

„Când am auzit sirenele, m-am gândit că este o simulare și nu un adevărat război, dar am realizat la scurt timp că toată truda noastră de până acum a fost în zadar. Împreună cu soțul, ne-am luat cei șase copii și am fugit spre un loc sigur, fără să știu de următoarea lovitură cu care ne vom confrunta, aceea de a călători cu cei șase copii fără sprijinul soțului, el trebuind să se înroleze conform legii care s-a dat.

Sunt recunoscătoare că nu aud sirene și bubuituri, sunt impresionată de oamenii binevoitori de aici și de ajutorul pe care ni l-ați acordat. Dumnezeu să vă răsplatească!”, a spus femeia.

Natalia (35 de ani) a ajuns în România împreună cu cei doi copii ai săi, în vârstă de 5 și 7 ani. Soțul a rămas în Ucraina și speră să poată comunica cu el.

Se află în prezent în punctul de intrare în România, la frontiera Isaccea, unde așteaptă sa vadă ce se va întâmpla cu familia ei.

Organizația Salvați Copiii România a identificat la frontieră nevoi imediate:

•             Persoanele care se refugiază din Ucraina au nevoie de informații clare despre procedura de azil și despre regimul de tranzit;

•             E nevoie de consiliere psihologică – atât la frontieră, cât și în centre, sunt situații dramatice, cărora copiii le fac față cu greu;

•             Este nevoie de materiale de primă necesitate: pături, căciuli, mănuși, medicamente, hârtie igienică, saci menajeri.

Organizația Salvați Copiii România este prezentă în centrele pentru refugiați din Maramureș,  Suceava și  Galați, fiind pregătită să acorde ajutor umanitar persoanelor strămutate din Ucraina – pachete alimentare, produse de  igienă personală, haine și încălțăminte. 

De asemenea, sunt evaluate constant nevoile și se menține constant legătura cu autoritățile.


Intră acum și în grupul de