Intră acum și în grupul de
Vremuri tulburi s-au abătut asupra vecinilor noștri ucraineni, așa că, solidaritatea este singura metodă de ajutorare în calea stării de război. Sute de cetățeni ucraineni și străini din Ucraina trec granița la ore nedeterminate doar cu speranța că sunt salvați, plecând din țară mamă, acum amenințată. Mulți dintre aceștia sunt dezorientați și nu știu ce se vor întâmpla mai departe, de aceea, tinerii voluntari din Asociația Studenților Creștini-Ortodocși, filiala – Suceava, în colaborare cu voluntarii Arhiepiscopiei Sucevei și a Rădăuților, le oferă: alimente, adăpost, transport și multă empatie.
Zeci de studenți și preoți au stat, începând cu ziua de vineri, 25.02.2022, în cele două puncte de inters, respectiv în Vama Siret și la Gara Burdujeni.
În vamă, voluntarii au oferit refugiaților ceaiuri calde, alimente, apă, pastile, produse de igienă, pături, haine și jucării, urmând ca fiecare să fie direcționat la cazările disponibile sau la cursele cu trenul sau cu autocarul. Ei au mai sprijint și delegații poliției locale, a spitalului, a ambulanței, a primăriei, etc..Studenții vorbitori de limbă ucraineană, rusă sau engleză au putut lesne comunica cu aceștia, răspunzându-le cerințelor și necesităților fiecăruia.
Frigul și oboseala excesivă nu s-a mai resimțit, deoarece nevoia fratelui, o întrece pe cea personală. Doar printr-un sentiment de datorie și de răspundere, voluntarii au putut face față valurilor de refugiați și ninsorii de duminică noapte
La Gara Burdujeni, voluntarii au fost repartizați în grupuri organzate la ore determinate, oferind deopotrivă: ceaiuri, pachete, apă, produse de igienă, medicamente, haine groase și pături.
Tinerii care cunosc limba ucraineană sau rusă, s-au putut înțelege cu refugiații și le-au cumpărat bilete la tren, i-au ajutat cu cartelele românești, i-au repartizat la cazările disponibile și la cursele de transport în comun.
Drept răsplată, în decursul zile de ieri, un grup de cinzeci de nigerieni, au cântat, răspândind agitația și frica instaurată în sufletele tuturor și aducâd un sentiment de frumos, de pace și de iubire.
„Noi, tinerii din ASCOR Suceava, nu putem decât mulțumi lui Dumnezeu pentru toate donațiile primite și tot sprijinul, continunând actul de ajutorare a vecinilor noștri”, au transmis reprezentații ASCOR Suceava.
Pentru susținerea concretă a acestui demers filantropic, se pot face donații în conturile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților:
în lei: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014,
în euro: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110.
cu mențiunea sprijin refugiați Ucraina.
Intră acum și în grupul de