Ministrul Daniel Cadariu și omologul său polonez, Piotr Nowak, au prezidat Masa Rotundă de Afaceri România – Polonia și au convenit, între altele, să organizeze unui forum economic româno-polon


Intră acum și în grupul de

În marja Consultărilor Guvernamentale România – Polonia, desfășurate la Varşovia în cursul zilei de joi, 3 martie a.c., Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, a avut o întâlnire bilaterală cu Piotr Nowak, ministrul polon al dezvoltării economice şi tehnologiei şi a prezidat, alături de acesta, Masa Rotundă de Afaceri România – Polonia.

În cadrul întâlnirii bilaterale au fost trecute în revistă evoluţiile şi perspectivele de amplificare a relaţiilor comerciale, investiţionale şi de cooperare în producţie dintre ţările noastre, cu punctarea domeniilor prioritare, impactul pandemiei şi măsurile întreprinse de cele două guverne pentru relansarea economică, programele de sprijin pentru antreprenoriat şi investitori, dosare actuale din domeniul politicilor comerciale la nivelul Uniunii Europene şi al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, precum și efectele crizei generate de conflictul Ucraina – Federaţia Rusă.

Pentru susţinerea la nivel instituţional a dezvoltării relaţiilor bilaterale, cei doi miniştri au convenit mai multe acţiuni, între care: organizarea unei noi runde de consultări pe teme economice la nivel de secretari de stat pentru comerţ exterior în cursul acestui semestru şi desfăşurarea la Varşovia, în perioada imediat următoare, a unui forum economic româno-polon, prin care să fie facilitate contactele între mediile de afaceri din ţările noastre şi să se facă mai bine cunoscute oportunităţile oferite de România.

Posibilităţile de amplificare a cooperării economice bilaterale au fost analizate şi în cadrul Mesei Rotunde de Afaceri prezidate de cei doi miniştri.

Din partea română au mai participat, la nivel de conducere: Autoritatea pentru Digitalizarea României, EximBank, ROMARM, ROMAERO, ROMBAT, HIDROELECTRICA şi BITDEFENDER. Au fost dezbătute teme de interes pentru orientarea cooperării bilaterale, ţinând seama şi de evoluţiile economice internaţionale. Între acestea, sunt de menţionat: instrumentele de sprijin pentru exportatori, IT&C, electromobilitate, energiile verzi, industria de apărare ş.a.m.d.

Cei doi miniştri au subliniat potenţialul substanţial de creştere a relaţiilor comercial-investiţionale dintre România şi Polonia şi şi-au exprimat întreaga deschidere pentru sprijinirea operatorilor economici în acest sens.

În primele 11 luni din anul 2021 schimburile comerciale româno-polone au crescut cu 25% față de aceeași perioadă a anului 2020, totalizând 8,36 miliarde EUR, din care 2,75 miliarde EUR exporturi (+29%) și 5,6 miliarde EUR importuri (+23%). Conform estimărilor, pe întreg anul 2021 schimburile comerciale bilaterale au depăşit 9 miliarde euro.

Polonia ocupă locul 19 între investitorii străini din România, cu 1.359 companii înregistrate (0,57% din numărul total de companii cu capital străin înregistrate) și o valoare totală a capitalul social în echivalent valută de 311 milioane EUR (0,68% din ponderea investiției în totalul investiției din România).


Intră acum și în grupul de