Președintele Klaus Iohannis din tabăra mobilă de la Siret: Mulțumesc tuturor românilor și organizațiilor umanitare, care, din prima oră, au fost prezente în vămi și au primit așa cum se cuvine pe refugiații din Ucraina


Intră acum și în grupul de

Președintele României, Klaus Iohannis, a inspectat, sâmbătă după amiaza, tabăra mobilă din Siret.

Șeful DSU, Raed Arafat, i-a explicat președintelui cum a fost amenajată tabăra, care sunt fluxurile, iar un ofițer a prezentat situația de la frontieră.

Președintele Klaus Iohannis a mulțumit atât voluntarilor cât și autorităților locale pentru implicare.

„Am venit astăzi aici să văd cum este organizată tabăra de la Siret, dar, până să ajung la câteva impresii din această tabără, dați-mi voie să vă spun că această situație, acest război neprovocat, nejustificat, pornit de Rusia împotriva Ucrainei a generat o catastrofă umanitară. O catastrofă umanitară care a făcut sute de mii de ucraineni să-și abandoneze casele, să se refugieze și mulți dintre ei ajung și la noi, în România, unde sunt bine primiți. Aș putea să spun unde sunt foarte bine primiți”, a spus Iohannis.

Președintele a precizat că chiar a salutat un grup de voluntari reprezentativ pentru felul cum au reacționat românii la acest număr mare de refugiați, că s-au dus imediat în vamă, i-au primit, i-au așteptat cu haine, cu mâncare, și au continuat aceste acțiuni.

Presedintele Iohannis a sosit la Siret

Presedintele Iohannis a sosit la Siret. El ca vizita tabăra de refugiați de pe Stadion

Publicată de NewsBucovina.ro pe Sâmbătă, 5 martie 2022

„Eu mulțumesc tuturor românilor și organizațiilor umanitare, care, din prima oră, au fost prezente în vămi și au primit așa cum se cuvine pe refugiații din Ucraina. Dar merită, după părerea mea, subliniat, că și autoritățile și-au făcut datoria, începând de la forțele Ministerului de Interne, la Consiliul Județean, la primării, care toate s-au implicat, și-au organizat munca, au adus forțe din altă parte și, într-un timp record, au realizat aceste tabere, fluxurile din vămi și așa mai departe. Merită toată aprecierea”, a mai spus Iohannis.

Președintele a menționat că oamenii care sunt refugiați din fața războiului sunt în situații disperate și că foarte mulți dintre ei au venit fără nimic și noi oferim tot ce se poate oferi unor persoane care sunt în această situație.

„La nevoie, primesc hrană, primesc îmbrăcăminte, primesc transport de la vamă până la tabără, aici li se întocmesc – celor care nu au încă actele corespunzătoare – li se întocmesc actele. Este o situație pe care nu și-a dorit-o niciun ucrainean și niciun român, dar noi suntem foarte hotărâți să facem față aici, în România, așa cum trebuie acestei situații”, a spus Iohannis.

El a subliniat că niciun ucrainean, nicio ucraineancă nu vor fi refuzați la intrarea în România și, mai mult, sunt discuții și cu vecinii din Republica Moldova, pentru a-i ajuta și pe ei pentru că acolo este, de asemenea, un număr foarte mare de refugiați.


Intră acum și în grupul de