Numărul de suceveni care solicită pașapoarte se menține ridicat la 450-500 de cereri zilnic

Prefectura Suceava a anunțat, luni, că numărul sucevenilor care solicită eliberarea unui pașaport se menține ridicat.

Astfel, la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte (S.P.C.P.), numărul de cereri în vederea eliberării pașapoartelor simple electronice se menține la un nivel constant (valori de circa 450/500/zi), neînregistrându-se probleme deosebite la procesarea documentelor sau eliberarea documentelor de călătorie.

Reamintim că în perioada 10.03.2022 – 31.03.2022,  programul de lucru cu publicul va fi între orele 08.00 – 20.00, de luni până vineri, iar în zilele de sâmbătă, între orele 08.00- 12.00, atât pentru activitățile de preluare a cererilor pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, respectiv a pașapoartelor simple temporare, cât și pentru eliberarea acestora.

Prefectura Suceava precizează că programările pentru pașapoarte se fac online, pe portalul epasapoarte.ro.

De menționat este că cetățenii sunt încurajați ca, în situația în care nu găsesc locuri disponibile în vederea programării în perioada dorită, să verifice disponibilitatea la serviciile publice comunitare de pașapoarte din județele limitrofe, prin raportare la faptul că cererile de eliberare a pașapoartelor pot fi depuse oriunde în țară, indiferent de județul de domiciliu al solicitantului.