Acasă Actualitate Programul de reparații al drumurilor județene începe în această săptămână. Pentru acest...

Programul de reparații al drumurilor județene începe în această săptămână. Pentru acest an CJ Suceava alocă 70 de milioane de lei pentru lucrări de reparații și întreținere a drumurilor județene


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Cristinel Crețu a anunțat, luni, că din această săptămână va începe programul de reparații al drumurilor județene.

El a spus că a dat ordinul de începere a lucrărilor și că urmează să se lucreze din această săptămână.



„Vremea a început să se încălzească și se pot face deja lucrări de reparații în zonele unde nu se înregistrează temperaturi negative nocturne”, a declarat vicepreședintele CJ Suceava.

Potrivit lui Crețu lucrările de reparații vor începe din zonele de șes și vor continua, pe măsura ce vremea se încălzește, în zona de munte.

El a subliniat că în anul 2022 CJ Suceava are un program amplu de lucrări de reparații în condițiile în care anul trecut nu a avut cum să execute asemenea intervenții din cauză că au durat procedurile de selecție a firmei.

Cristinel Crețu a precizat că prin bugetul din acest an au fost alocați 70 de milioane de lei pentru reparații curente și întreținere la drumurile județene.

Totodată, vicepreședintele CJ Suceava a anunțat că vor fi actualizați și indicatorii tehnico-economici pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a DJ 209B, Văleni – Stânişoara – Iesle – limita cu judeţul Neamţ, modernizare DJ 174C, Panaci – Bilbor și asfaltare DJ 178C, Rădăuți – Frătăuții Vechi – Frătăuții Noi – Bilca – Vicovu de Sus.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version