Peste 11.000 de elevi suceveni vor primi carduri sociale pentru sprijin educațional. Suma alocată este de 500 lei/an școlar, iar banii vor putea fi utilizați în decurs de un an


Intră acum și în grupul de

Peste 11.000 de preșcolari și elevi din ciclul  primar și gimnazial  din județul Suceava, care provin din familii cu venituri modeste și frecventează cursurile unei instituții de învățământ de stat,  urmează să primească tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, profesorul Cezar Anuței, a declarat pentru NewsBucovina că în județul Suceava urmează să beneficieze în  anul școlar 2021-2022 de  tichetele sociale pe suport electronic 11129 de preșcolari și elevi, din care 1902 copii din învățământul preșcolar, 5336 copii din ciclul primar și 3881 de elevi din ciclul gimnazial. 

Beneficiarii acestui sprijin educațional provin din 547 de unități de învățământ cu personalitate juridică și structuri arondate acestora, a spus Anutei.

El a adăugat că din dimineața  zilei de joi a început distribuția cardurilor electronice către școli, care vor fi repartizate beneficiarilor, urmând ca alocația pentru sprijin educațional să fie virată numai după primirea de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene(MIPE)a confirmării distribuirii cardului către destinatar.

Conform Ghidului de Utilizare a Tichetelor Sociale, pe suport electronic, pentru Sprijin Educațional, publicat de MIPE, suma care va fi alocată  pentru fiecare tichet social este de 500 lei/ an școlar, iar banii vor putea fi utilizați  în termen de 12 luni de la data alocării pe card.

În ghidul menționat se precizează că aceste carduri vor putea fi utilizate numai pentru achiziția de materiale școlare, respectiv rechizite necesare frecventării școlii, articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictura, ghiozdane și alte articole necesare în școli și Grădinițe, precum și articole de vestimentație necesare frecventării grădiniței și școlii.

Inspectoratele Școlare ar urma să transmită lunar către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lista beneficiarilor(omiși din lista inițială) pentru care se dorește emiterea unui suport electronic pentru Tichete Sociale pentru Sprijin Educațional, lista beneficiarilor care au pierdut cardul și solicită reemitere, precum și lista beneficiarilor care nu mai îndeplinesc condițiile de eligibilitate, în vederea anulării cardurilor( elevi care nu frecventează școala, elevi care s-au retras de la școală/ au părăsit țara).

Acordarea acestor tichete se realizează din fonduri externe nerambursabile pentru sprijinirea elevilor cei mai defavorizați în cadrul proiectului cofinanțat din Fondul de Ajutor European pentru cele mai defavorizate persoane prin Programul Operațional “Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate”(POAD 2014- 2022).

Guvernul României a adoptat Schema Națională de Sprijin pentru elevii cei mai defavorizați, prin care sunt emise și distribuite persoanelor defavorizate tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional.

Programul are ca obiectiv sprijinirea copiilor dezavantajați care frecventează o grădinița din învățământul de stat și se află în întreținerea unei familii al cărei venit   minim lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim, dar și a elevilor din ciclul primar și gimnazial care frecventează o școală, la cursuri de zi, și se afla în întreținerea unei familii al cărei venit mediu lunar pe membru de familie este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară, se arată în ghidul amintit.

Totodată, ca urmare a implementării acestui program, se asteaptă o îmbunătățire a condițiilor pentru frecventarea școlii a copiilor proveniți din familii dezavantajate și prevenirea abandonului școlar sau a părăsirii timpurii a școlii. (LB)


Intră acum și în grupul de