„Marea debarasare” se extinde si la satele din judet


Intră acum și în grupul de

Sucevenii pot să renunţe la echipamente electrice şi electronice vechi, vineri şi sâmbătă, în cadrul celei de a treia ediţii a Campaniei naţionale „Marea Debarasare”. De această dată la campanie, pe lângă municipiile Suceava, Rădăuţi, Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc, sunt chemate să participe şi 31 de localităţi din mediul rural.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava a organizat trei trasee de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice: traseul I: Frătăuţii Vechi, Frătăuţii Noi, Muşeniţa (Baineţ), Bălcăuţi, Calafindeşti, Şerbăuţi, Dărmăneşti (Măriţei), Iaslovăţ, Arbore, Botoşana, Cajvana, Cacica, Pârteştii de Jos; traseul II – Cârlibaba, Ciocăneşti, Iacobeni, Poiana Stampei, Coşna, Dorna Candrenilor, Şaru Dornei, Panaci, Dorna Arini, Crucea, Ostra, Broşteni; traseul III – Preuteşti, Dolheşti, Rădăşeni, Cornu Luncii, Mălini, Slatina.

Pentru mediul rural, punctele de colectare vor fi stabilite şi aduse la cunoştinţa locuitorilor de către primării. Pentru primele două trasee deşeurile vor fi colectate de către SC ECOREC RECYCLING SRL Bacău, iar pentru al treilea SC GREMLIN COMPUTER SRL Constanţa.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, cantitatea medie anuală de deşeuri electrice şi electronice care trebuie colectate selectiv este de 4kg/locuitor.


Intră acum și în grupul de