FOTO//O gospodărie din Râșca a fost mistuită de un incendiu. Pompierii au intervenit cu opt autospeciale de stingere


Intră acum și în grupul de

O gospodărie din Râșca a fost afectată, miercuri la prânz, de un incendiu, iar pentru lichidarea acestuia au intervenit pompieri militari și civili cu 8 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2.

Potrivit sergent major Radu Gabriel, la sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la anexele gospodărești și la acoperișul casei de locuit, corp comun, cu pericol de propagare la un gater aflat în apropiere.

În incendiu au ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 140 de metri pătrați și anexele gospodărești, corp comun, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați.

Totodată, au mai ars două autoturisme și alte bunuri din interiorul anexelor.

Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și depozitul de material lemnos.

El a arătat că incendiul a fost lichidat, iar pompierii au mai lucrat pentru îndepărtarea efectelor negative produse de acesta.


Intră acum și în grupul de