Circulație pe trei benzi la Siret pe sensul de ieșire din țară pentru fluidizarea traficului. Măsura a fost luată la cererea prefectului pentru eliminarea ambuteiajelor rutiere generate de numărul ridicat de vehicule care merg dinspre Siret spre Vama Siret

Începând de marți, 17 mai, pe DN2 între intersecția cu DN29A și punctul de trecere al frontierei Siret circulația se face pe trei benzi pentru fluidizarea circulației la ieșirea din țară.

Prefectura Suceava a anunțat, că în urma ședinței de lucru de luni desfășurată cu șeful Poliției Rutiere Suceava, cms. șef Petrică Jucan, prefectul Alexandru Moldovan a solicitat Inspectoratului de Poliție Județean Suceava – Serviciul Rutier și Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași- Secția de Drumuri Naționale Suceava, instituirea unor măsuri în vederea asigurării siguranței participanților la trafic precum și pentru eliminarea ambuteiajelor rutiere, ținând cont de numărul ridicat de vehicule care se deplasează pe drumul național 2 (DN2) pe sensul de mers orașul Siret – PTF Siret.

Astfel, începând cu data de 17.05.2022, pe DN2 între intersecția cu DN29A și punctul de trecere al frontierei Siret a fost instituită semnalizarea temporară specifică, atât verticală cât și orizontală, împreună cu amenajările rutiere prevăzute de legislația în vigoare, în scopul asigurării deplasării pe 3 benzi pe sensul de mers Siret – PTF Siret.

„Adresăm participanților la trafic solicitarea de a respecta semnificația indicatoarelor rutiere și de a circula cu prudență, în scopul prevenirii producerii de  evenimente negative. Precizam faptul că, pe sectorul respectiv s-a instituit o restricție de viteza de 30km/h”, a transmis Prefectura Suceava.