Acasă Actualitate Flutur anunță finanțări pentru proiecte din județ de un miliard de euro:...

Flutur anunță finanțări pentru proiecte din județ de un miliard de euro: Suceava primește bani frumoși pentru apă, canal, gaz și drumuri


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, vineri, că valoarea proiectelor aprobate la finanțare în județul Suceava se ridică la un miliard de euro

Potrivit lui Flutur, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, autoritățile locale din județul Suceava vor beneficia de finanțări în valoare de 600 de milioane de euro pentru proiecte de apă, canalizare, gaz și drumuri.



„Este o veste cu sume garantate, care sunt trecute în actele normative. Am făcut naveta la București, am acceptat să revin în politica mare, am câștigat o funcție, mă duc săptămânal la București pentru proiecte de tipul celor enumerate, fiindcă sunt extrem de importante. Suceava primește bani frumoși pentru apă, canal, gaz și drumuri. Banii de care am vorbit figurează în acte normative apărute în Monitorul Oficial”, a precizat președintele CJ Suceava.

El a menționat că din cele 600 de milioane de euro, 220 de milioane de euro sunt pentru aducțiuni de gaz metan în 37 de localități și că va fi introdus gazul în aglomerări urbane precum Milișăuți-Arbore-Burla, Liteni-Udești-Verești, Cajvana-Cacica-Botoșana-Comănești și Marginea-Horodnic. Gazul va mai ajunge în localități ca Berchișești, Cornu Luncii, Rădășeni, Pojorâta, Fundu Moldovei, Dărmănești, Adâncata și Hănțești.

Potrivit lui Flutur se vor construi aproximativ 1.300 de kilometri de rețele de gaze, iar într-o primă fază vor fi 60-65.000 de beneficiari.

Totodată în județul Suceava se implementează proiectul “Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Suceava în perioada 2014-2020”, finanțat prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) cu o valoare de aproximativ 243,4 mil. euro (105,7 milioane pentru apă potabilă și 128,7 milioane – canalizare) și va face posibilă conectarea la sistemul de apă și canalizare a peste 200.000 locuitori, fiind implementat în 14 localități din județ.

„De altfel, bani vor intra în județ prin alte proiecte: 19 milioane pentru consolidarea, restaurarea și reabilitarea Palatului Administrativ din Suceava, peste 3 milioane de euro pentru construirea unui cămin studențesc la Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava, peste 38 milioane de euro pentru proiectul Sălii Polivalente din Suceava, peste 10 milioane de euro pentru modernizarea Vămii Siret, 33 de milioane de euro pentru modernizarea taberei de la Bucșoaia, 60 milioane de euro printru programul “Bucovina, Pol de Dezvoltare Turistică”, proiecte transfrontaliere dar și alte proiecte ale CJ Suceava”, a declarat Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version