FOTO//Un tânăr a fost rănit după ce s-a răsturnat cu mașina la Molid

Un tânăr a fost rănit, vineri după amiaza, în urma unui accident produs la Molid.

Potrivit sergent major Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile pe raza localității Molid.

În urma evenimentului un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului cu modulul SMURD cu o autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2.