Sistem electronic cu bonuri de ordine, instalat la Serviciul de Permise și Înmatriculări Suceava

Prefectura Suceava a anunțat, luni, că în vederea îmbunătății activității de relații cu publicul, respectiv eliminarea cozilor la ghișee, prefectul județului, Alexandru Moldovan, a dispus instalarea și implementarea unui sistem electronic cu bonuri de ordine la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Potrivit sursei citate, în acest sens va fi implementat un Sistem Electronic de Dirijare și Ordonare – S.E.D.O., cu titlu gratuit, de către o firmă specializată.

„Prin implementarea unui sistem electronic cu bonuri de ordine, apreciem că atât angajații serviciului cât și cetățenii și reprezentanții persoanelor juridice care solicită serviciile instituției își pot eficientiza mai bine timpul, fapt ce poate conduce la o creștere a randamentului activității, respectiv la o atmosferă normală de așteptare, având în vedere că modul de utilizare este simplu și accesibil tuturor”, a arătat Prefectura Suceava.