Consilier al ministrului Transporturilor: Se dorește deblocarea și avansarea studiilor geo pe tronsoanele Pașcani-Suceava și Suceava-Siret de pe A7 astfel încât anul viitor să fie finalizat contractul


Intră acum și în grupul de

Cătălin Urtoi, consilier al ministrului Transporturilor pentru autostrăzile din Moldova, a transmis într-un mesaj pe pagina sa de socializare că se urmărește foarte strict evoluția tuturor contractelor prin PNRR atât pe A7 cât și pe A8 pentru a fi realizate până în 2026.

El a arătat că se dorește deblocarea și avansarea studiilor geo pe tronsoanele Pașcani-Suceava și Suceava-Siret de pe A7, astfel încât anul viitor să fie finalizat contractul de SF.

Urtoi a inspectat săptămâna trecută lucrările pe tronsonalele Pașcani-Suceava-Siret pentru a vedea situația la fața locului și pentru a se evita o reziliere a contractului așa cum s-a întâmplat pe A 13.

El a prezentat și situația la zi pe cele două tronsoane.

Astfel, pe tronson  Pașcani- Suceava în ceea ce privește studiul geo din 10.500 ml de studii geo au fost realizate pe teren 7.444 ml, inclusiv noduri, adică un procent de 70%, iar un procent de 15% sunt cu tot cu laborator.

La studiul arheologic au fost studiate 45 de puncte dintr-un total de 450 puncte unde firma spune că va intra la lucru în  septembrie-octombrie, după campania de recoltare

Totodată, ridicarea topo este finalizată, dar în ceea ce privește documentația pentru expropieri sunt probleme cu planurile cadastrale.

Totodată pentru Acordul de Mediu a fost înaintat către CNAIR Memoriul de Prezentare și este la prima revizie, fiind o fază incipientă de lucru.

La tronsonul Suceava-Siret la studiul geo, dintr-un total de 8.164 ml fără noduri, au fost realizate în teren 1181 ml, adică 14%, dar nicio probă nu a fost analizată la laborator.

În domeniul descărcării arheologice nu s-a realizat nimic, iar la ridicări topo au fost rezolvate inclusiv nodurile și urmează să fie depuse la CNAIR.

În ceea ce privește Acordul de Mediu nu a fost demarată nici o procedură.

„Toată Moldova așteaptă ca A8 să fie finalizată conform legii 291/2018 și OUG 105/2020 etapizat până în 2030, iar A7 să fie finalizată integral până la Siret, în aceeași perioadă”, a scris Urtoi.

El a subliniat că în calitate de Consilier al ministrului Transporturilor va face tot ceea ce depinde de el pentru ca aceste proiecte să evolueze așa cum își dorește societatea civilă din Moldova, cu respectarea legii.

„Menționez că Ministerul Transporturilor susține aceste proiecte, iar CNAIR are o misiune foarte importantă în finalizarea lor”, a subliniat Urtoi.

Mai mult, consilierul MT, a făcut și un apel către acele instituții, care nu au înțeles cât de important este să se miște mai rapid cu privire la anumite răspunsuri solicitate de către firmele de proiectare și consultanță.


Intră acum și în grupul de