Spitalul Județean Suceava majorează tarifele pentru serviciile hoteliere ale însoțitorilor, pentru servirea mesei la cerere și spitalizarea în regim preferențial ca urmare a creșterii costurilor utilităților și majorării nivelului alocației de hrană


Intră acum și în grupul de

Spitalul Județean de Urgență „Sfântul loan cel Nou” Suceava a solicitat Consiliului Județean Suceava să aprobe majorarea tarifelor pentru servicii hoteliere însoțitori, pentru spitalizare în regim preferențial în cadrul secției și servirea mesei la cerere, ca urmare a majorării nivelului alocației de hrană pentru consumurile colective din unitățile sanitare publice și a creșterii costurilor la utilități.

Potrivit unui proiect de hotărâre al Consiliului Județean Suceava aflat în dezbatere publică se propune creșterea tarifului pentru servicii hoteliere însoțitori ai bolnavilor copii și adulți, indiferent de sectie, a celor pentru servirea mesei la cerere, precum și a tarifului pentru spitalizare în regim preferențial în cadrul secției, ca urmare a modificării nivelului alocațiilor de hrană pentru consumurile colective din unitățile sanitare publice,  aprobate prin Ordinul ministrului Sănătății nr. 1488/31.05.2022.

Tarifele noi ar urma să intre în vigoare de la 1 septembrie 2022.

Astfel, tariful serviciilor hoteliere pentru persoana care însoțește copilul cu vârsta mai mare de 3 ani, internat într-un spital public, suportat de însoțitor, nu poate depăși dublul sumei reprezentand alocația  de hrană specifică secției în care este internat copilul motiv pentru care se propune spre aprobare un tarif pentru servicii hoteliere însoțitori ai bolnavilor copii și adulți, indiferent de secție, în cuantum de 44 lei/zi. În prezent, în funcție de secție, tariful perceput pe zi este de 22 de lei, 26 și 33 de lei de persoană pe zi.

De asemenea, ținând cont de alocația de hrană aprobata prin Ordinul nr. 1488/3022 și determinarea cheltuielilor de regie efectuate în anul 2021 pentru prepararea hranei în blocul alimentar, se propune spre aprobare majorarea tarifului pentru servirea mesei la cerere, la 17 lei/zi pentru un prânz și 34 lei/zi pentru o zi întreagă.

În prezent pentru un prânz se percepe suma de 10,50 lei, iar pentru o zi întreagă 21 de lei.

Pentru spitalizarea în regim preferențial în cadrul secției se propune un tarif de 100 lei/zi/pat/persoană, ca urmare a creșterii prețurilor la utilități și alocația de hrană.

În prezent tariful pentru spitalizarea în regim preferențial este de 80 de lei/zi/pat/persoană.


Intră acum și în grupul de