Intră acum și în grupul de
Când aceştia au ajuns la locul incendiului, ardeau violent obiecte de mobilier şi materiale textile din dormitorul locuinţei, aflată la etajul I al unui bloc din localitate, existând pericolul de propagare la întregul apartament şi la cele învecinate.
Flăcările au fost stinse la ora 11.00, în limitele găsite, dar au ars obiecte de mobilier, îmbrăcăminte, materiale textile şi aparatură electrocasnică din dormitor, pe o suprafaţă de aproximativ 16 mp.
Rezultatele primelor cercetări indică faptul că incendiul a avut drept cauză folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiu.
Din nefericire, în urma incendiului, proprietarul, G. A., în vârstă de 68 de ani a decedat.
Pompierii au salvat din calea flăcărilor locuinţa şi apartamentele învecinate.