Intră acum și în grupul de
Ca să evite controlul de frontieră pentru a introduce ilegal în ţară ţigări de contrabandă, trei tineri au sărit gardul ce împrejmuieşte Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret.
„Imediat a fost declanşată o acţiune tactică pentru reţinerea persoanelor la care au participat poliţişti de frontieră din cadrul S.P.F. Siret şi poliţişti din cadrul Poliţiei Siret, la scurt timp reuşindu-se reţinerea acestora. În urma cercetărilor s-a stabilit că cele trei persoane sunt T. Florin, în vârstă de 20 de ani, B. Fănică, de 20 de ani, ambii din comuna Muşeniţa şi P. Mihail, în vârstă de 21 de ani, domiciliat în oraşul Siret, pe traseul parcurs de aceştia fiind descoperite 6 genţi pline cu ţigări de contrabandă, abandonate de cei în cauză”, a precizat cms. Poroch-Seriţan.
Coletele, ce conţineau 1.500 pachete marca „ Viceroy”, în valoare de 10.500 lei, au fost reţinute în vederea confiscării, iar celor trei persoane poliţiştii de frontieră suceveni le-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală şi contrabandă.
De asemenea, poliţiştii de frontieră suceveni i-au întocmit Angelei B., în vârstă 24 de ani, domiciliată în oraşul Siret, care era la volanul autoturismului cu care cei trei au intrat în ţară, acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.