Tinerii din ATOS au participat la Mănăstirea Secrieș-Moldovița la prima ediție a Taberei de Vară  

În perioada 29 iunie-2 iulie zeci de tineri din Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) au participat la prima ediție a Tabere de Vară ce a fost organizată la Mănăstirea Secrieș-Moldovița.

Preotul Justinian-Remus Cojocar a precizat că organizarea acestei tabere a fost propusă mai demult, dar că acum a venit și rândul ei și că aproape 40 de tineri ATOS s-au bucurat împreună.

Tinerii au stat și la corturi și la căbănuțele de lemn și au impresionat prin cumințenie și ascultare.

Potrivit pr. Cojocar programul a fost foarte frumos, împletindu-se activitățile cultural-educative, cu cele recreative și, nu în ultimul rând, cele liturgice.

„Osteneală cu folos a fost participarea la slujbele Privegherilor, de la miezul nopții spre dimineață și apoi la Sfintele Liturghii. Spectacolul de teatru „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – apărător al Creștinătății” a fost foarte frumos. A trezit în noi mai mult dragostea de neam și țară, de tradiții și credință. Totul a fost minunat: peisajul extraordinar, aerul curat, mâncarea gustoasă, ospitalitatea obștii Mănăstirii. Focul de tabără de sus din munte a încheiat trei zile incredibile”, a menționat preotul Justinian-Remus Cojocar.

Organizatorii taberei au mulțumit Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentru binecuvântare și încredere, Maicii Starețe schimonahia Filofteia și întregii obști de la Mănăstirea Secrieș-Moldovița pentru toată dragostea, grija și ospitalitatea cu care i-au copleșit.

„Mulțumim tinerilor noștri pentru că știu să arate cât de frumos poți să te bucuri de viață și să fii plăcut și lui Dumnezeu și oamenilor!”, a concluzionat pr. Cojocar.