Polițiștii din Fălticeni au trimis într-o singură în zi în arest trei șoferi care au condus băuți


Intră acum și în grupul de

Poliția Județeană Suceava a anunțat, miercuri, că pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor dar și a turiștilor de pe raza județului polițiștii suceveni pun acționează cu efective sporite în cadrul Planului de Măsuri Estival 2022 care este implementat pe perioada sezonului de vară.

Acțiunile vizeză prevenirea infracțiunilor contra persoanei, contra patrimoniului dar și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Polițiștii suceveni atrag încă o dată atenția cu privire la faptul că vor dispune reținerea și încarcerarea celor care săvârșesc fapte penale la regimul rutier, în funcție de gravitatea faptelor, consecințele produse și materialul probator administrat.

Din păcate, deși în ultima perioadă mai multe persoane au ajuns în arest pentru comiterea de infracțiuni rutiere, unii șoferi dau dovadă în continuare de iresponsabilitate și își pun în pericol propria viață dar și a celorlalți participanți la trafic, săvârșind infracțiuni la regimul rutier, arată Poliția Județeană Suceava.

Astfel, în cursul zilei de marți polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni au documentat activitatea infracțională în cazul unor șoferi care au săvârșit infracțiuni la regimul rutier în perioada 08 – 10.07.2022, după administrarea materialului probator dispunând reținerea pentru 24 de ore a trei șoferi care au condus autovehicule fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit sursei citate, un tânăr de 26 de ani din Mălini a ajuns în arest după ce în data de 8 iulie la ora 22:02 a fost depistat în trafic băut. caz este al unui

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, i s-a adus la cunoștință că urmează să fie testat cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat declarând că dorește să îi fie prelevate mostre biologice, fapt pentru care a fost transportat de echipajul de poliție la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge.

În cauză s-a întocmit dosar penal   pentru săvârșirea infracțiunii de  „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” ce va fi soluționat procedural de către lucrătorii din cadrul P.P. Mălini.

 În continuarea cercetărilor privind constatarea în flagrant a infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, S.M.L. Suceava a emis Buletinul de analiză toxicologică prin care a stabilit faptul că șoferul avea la momentul recoltării primei probe 2,10 mg/l alcool pur în sânge iar a doua probă 1,93 mg/l alcool pur în sânge.

La data de 12.07.2022 s-a dispus continuarea urmăririi penale față de bărbatul de 26 de ani, luându-se măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

Un al doilea caz a fost înregistrat în data de 10 iulie la ora 17:24, când echipajul din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe strada Republicii, a observat un autoturism care se afla oprit pe carosabil și bloca circulația pe segmentul de drum.

S-au folosit semnalele sonore și luminoase ale autospecialei, după care un membru al echipajului a mers la autoturism pentru a vedea care este situația acestuia. Conducătorul auto emana halenă alcoolică și a recunoscut că a consumat alcool.Conducătorul auto a fost condus la sediul Poliției mun. Fălticeni loc unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni în vederea recoltării mostrelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

 În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unu vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe”. În continuarea cercetărilor din 10.07.2022 privind pe șoferul de 33 ani din comuna Dolhesti, la data de 12.07.2022 s-a continuat urmărirea penală față de acesta pentru savârșirea infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului”, și a rezultat că în momentul depistarii in trafic, suspectul avea o alcoolemie de 2,91 g/l alcool pur în sânge.

  La data de 12.07.2022 față de suspect s-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Suceava.

Tot în data de 10 iulie,  în jurul orelor 11:30, un echipaj din cadrul Poliţiei Municipiului Fălticeni a oprit în trafic pe  Bulevardul Revoluţiei, autoturismul condus de un bărbat de 22 de ani, din Vadu Moldovei.

  Conducătorului auto i s-a solicitat să prezinte documentele personale cât şi ale autoturismului, dar a declarat verbal că nu deţine permis de conducere.

  Fiind verificat în baza de date ale s-a stabilit că șoferul nu figureză cu permis de conducere, motiv pentru care a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Fălticeni în vederea  luării măsurilor legale         

Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul find 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat și a condus la Spitalul Fălticeni în vederea prelevării de mostre biologice.

   S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având o alcoolemie de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a deţine permis de conducere.

La data de 11.07.2022 s-a continuat urmărirea penală și a rezultat că în momentul depistarii în trafic, suspectul avea o alcoolemie de 1,55 g/l alcool pur în sânge.

La data de 12.07.2022 față de suspect s-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 ore începând cu ora 13:50, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Suceava.

Poliţiştii suceveni îi atenţionează din nou pe şoferi cu privire la responsabilitatea de care trebuie să dea dovadă atunci când se urcă la volan, consecinţele consumului de alcool și droguri fiind din cele mai grave.

„Poliţiştii vor da dovadă de fermitate maximă în abordarea acestor situaţii, dispunând inclusiv măsuri privative de liberate faţă de persoanele vinovate. Multe din tragediile generate de criminalitatea cu violenţă sau de evenimentele rutiere se produc pe fondul consumului de băuturi alcoolice în exces.       Beţia premeditată este, întotdeauna, o circumstanţă agravantă a răspunderii penale (conform Codului Penal). Conform revederilor Codului Penal pedeapsa în cazul existenţei de circumstanţe agravante poate atinge maximul special prevăzut pentru infracţiunea în cauză. Dacă maximul special este neîndestulător, în considerarea judecătorului, în situaţia pedepselor privative de libertate se poate adăuga un spor de până la 5 ani”, atenționează Poliția Suceava.


Intră acum și în grupul de