Admiterea în licee 2022: Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava în top 50 național în ceea ce privește media de admitere cu specializarea mate-info bilingv engleză

Ministerul Educaţiei și Cercetării a publicat joi,  14 iulie, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a.

Conform clasamentului național pentru primele 50 de specializări, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava se clasează pe locul 41 în țară cu specializarea matematică-informatică bilingv engleză.

Potrivit rezultatelor repartizării computerizate la admiterea în clasa a IX-a, în judeţul Suceava,  la specializarea matematică-informatică bilingv engleză cele mai mari ultime medii de admitere s-au înregistrat la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava – 9.60 şi la Colegiul Naţional “Petru Rareş” Suceava -9.47, în timp ce la specializarea ştiinţe ale naturii bilingv engleză cea mai mare ultimă medie de admitere, 9,39,  a fost Colegiul Naţional “Petru Rareş”, iar la specializarea ştiinţe ale naturii cea mai mare ultimă medie de admitere, 9.15 la Colegiul Naţional” Petru Rareş” Suceava și 9.07 la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava.

Cea mai mare ultimă medie la specializarea matematică informatică a fost de 9,36 la Colegiul Naţional” Petru Rareş” Suceava și 9.35 la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava.

Trei elevi au avut media de admitere 10.00 și au fost admiși la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți la specializarea Științe ale naturii, la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava la specializarea matematică-informatică și la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Suceava la specializarea matematică informatică.

Un număr de 196 de elevi au rămas nerepartizați.