Intră acum și în grupul de
Pentru că 2011 este anul limită în care se mai poate prelua lapte neconform de la crescătorii individuali, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava recomandă gospodarilor şi cumpere vaci de carne, cum ar fi cele din rasa Charolaise.
Acesta a precizat că doreşte implementarea unui program de ameliorare în acest sens pentru că „în ultimii ani nu s-a făcut nimic pa linia aceasta”.
Directorul DSVSA Suceava a subliniat faptul că crescătorii vor avea şi unde să sacrifice bovinele întrucât judeţul are 7 abatoare ce deţin ştampila ovală, corespunzătoare Comunităţii Europene, fiind în acest sens şi primul pe ţară.
Acesta invită sucevenii duminică, la Vatra Dornei la expoziţia de animale şi produse tradiţionale „Prezent şi viitor” la Casa Muntelui unde vor vedea printre altele 10 vaci aduse din Franţa şi oi din Irlanda.