Acasă Actualitate Circula nestingherit cu numerele altui autoturism

Circula nestingherit cu numerele altui autoturism


Intră acum și în grupul de

Frontieriştii de la Brodina au depistat în trafic un tânăr ce conducea o maşină a cărei numere de înmatriculare aparţineau altui autoturism. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, cms. Ilie Poroch – Seriţan, sâmbătă, la orele 13.15, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina au oprit în trafic pe D.J. 209 G, pe raza localităţii Straja, un autoturism marca „Audi A4” , cu numere provizorii de înmatriculare, condus de U. Dănuţ, în vârstă de 20 de ani, domiciliat în comuna Straja, judeţul Suceava.

În urma controlului şi verificărilor efectuate de poliţiştii de frontieră s-a constatat faptul că numărul de înmatriculare nu este al autoturismului oprit în trafic, ce aparţine de fapt unui alt autoturism de aceeaşi marcă, proprietar fiind un cetăţean din Gura Humorului.



Poliţiştii de frontieră i-au întocmit tânărului acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi, respectiv cu număr fals de înmatriculare.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version