Poliția Suceava: Zeci de dosare penale pentru suceveni depistați beți la volan în week-end


Intră acum și în grupul de

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe fondul consumului de alcool și substanțe interzise, în weekend-ul 05 – 07.08.2022 polițiștii au desfășurat acțiuni la nivel județean, fiind implicați peste 100 de polițiști din structurile rutiere și de ordine publică.

Activitățile principale au fost concentrate în zonele în care s-au organizat evenimente sociale și artistice cu participarea unui public numeros  (Bucovina Motor Fest, Sucevița, Slatina, Vatra Dornei), dar și în celelalte zone ale județului, în special în proximitatea barurilor, cluburilor, discotecilor, sau unităților de alimentație publică. 

Echipajele de poliție rutieră cu autospeciale inscripționate și neinscripționate au fost prezente în aceste zone și au fost realizate peste 500 de testări cu aparatele etilotest, etilometru și drugtest.

Prezența activă în trafic a polițiștilor a dus la identificarea la timp a celor care au nesocotit legea, consumând alcool și urcându-se la volan, în toate cazurile fiind suspendat dreptul de a conduce vehicule sau fiind întocmite dosare penale, prevenindu-se astfel producerea unor tragedii rutiere.

Doar în acest weekend, polițiștii au identificat în trafic peste 20 de șoferi care au consumat alcool, rezultatele testărilor cu aparatul etilotest evidențiind valori ale alcoolemiei care atrag răspunderea contravețională sau penală.

Astfel, duminică, la orele 16:37, echipajul de poliție din cadrul  Secției de poliție Rurală nr. 15 Vatra Dornei, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe D.N. 18, pe raza comunei Ciocănești, a oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat din comuna Ciocănești, căruia i-au fost solicitate documentele personale și ale autoturismului.Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest din dotarea politiei, rezultând că acesta avea o concentraţie de alcool pur in aerul expirat de 0,80 mg/l.  Șoferul a fost condus la Spitalul mun. Vatra Dornei în vederea prelevării probelor biologice de sânge.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”, faptă prev. și ped. de art.  336, alin. 1 din Codul penal.

Tot duminică, la orele 05.10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Solca și ai Poliției Orașului Cajvana, în timp ce efectuau serviciul de patrulare conform planului de acțiune privind combaterea conducerii vehiculelor sub influența alcoolului, respectiv în oraș Cajvana, pe DC 43, au efectuat semna regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa având un mers haotic, circulând pe ambele sensuri de circulație.    S-au efectuat semnalele regulamentare de oprire acustice și luminoase autoturismului însă acesta nu s-a conformat, fiind blocat și oprit după aproximativ 200 metri.

Conducătorul auto a fost identificat și legitimat în persoana unui bărbat de 22 ani, cu domiciliul în Arbore.        Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o alcoolemie de 0.88 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți pentru recoltarea de probe biologice, cu această ocazie i s-a adus la cunoștință că urmează să i se recolteze probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, lucru pe care l-a refuzat.În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” faptă prev. și ped. de art. 337 alin.1 din Codul Penal, dosar penal care urmează a fi soluționat procedural de către lucrătorii Poliției Orașului Cajvana.Totodată, conducătorul autoturismului a fost sancționat contravențional conform O.U.G.195/2002, pentru nerespectarea semnalelor și pentru lipsa documentelor personale, cu amendă în valoare totală de 1.595 lei.

Duminică la ora 18:29, lucrătorii de poliție din cadrul S.P.R. 7 Mălini, au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că a avut loc un accident rutier, s-a iar șoferul este băut. 

S-a stabilit că la data de 07.08.2022, în jurul orelor 18:00, un bărbat din sat/comuna Rădășeni, jud. Suceava, s-a deplasat la domiciliul unui prieten din aceeași localitate și în lipsa proprietarului și fără acordul acestuia, s-a urcat la volanul vehiculului, conducându-l pe raza comunei Rădășeni, jud. Suceava. La un moment dat, în timp ce conducea vehiculul pe str. Ștrand din sat/comuna Rădășeni, jud. Suceava, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a ieșit în afara carosabilului și intrat în coliziune cu gardul unei locuințe.  Șoferul a fost identificat la fața locului, iar cu ocazia verificării acestuia în bazele de date s-a constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.

De asemenea, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că acesta avea o alcoolemie de 0.69 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni în vederea recoltării de probe de sânge.          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 C.pen, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” faptă  prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 C.pen și „furtul în scop de folosință” faptă prev. şi ped. de art. 230 alin. 1 C.pen rap. la art. 228. alin. 1 C.pen, care va fi soluționat procedural de către lucrătorii P.P Rădășeni.

Tot duminică, la orele 23:05, Poliția Suceava a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Universității din Suceava circulă un autovehicul al cărui conducător auto pare a se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma sesizării, echipa operativă, s-a deplasat la fața locului unde a constatat că un bărbat din Ipotești, a condus autoturismul pe strada Universității din municipiul Suceava având o alcoolemie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Întrebat fiind cu privire la permisul de conducere, acesta a declarat că nu posedă permis pentru nicio categorie de vehicule.Ulterior acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

           În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”conducerea unui autovehicul fără permis de conducere” faptă prev. și ped. de art. 335 alin. 1 din Codul Penal și ”conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, fapta prev. și ped. de art. 336 alin. 1 din Codul Penal.

Sâmbătă la orele 12:05, Poliția Orașului Siret a fost sesizată cu privire la faptul că a avut loc un accident de circulație în parcarea din zona adiacentă a Punctului de trecere al Frontierei Siret. În baza celor sesizate lucrătorii de poliție s-au deplasat în zona indicată unde au identificat pe un bărbat de 36 ani din orașul Milișăuți în județul Suceava. Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că susnumitul în timp ce se afla în parcarea din zona Punctului de trecere al frontierei Siret a acroșat cu autoturismul pe care îl conducea, alte două autoturisme provocând daune materiale. S-a procedat la verificarea în baza de date, stabilindu-se că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

               Întrucat conducătorul auto emana halenă alcoolică și prezenta un comportament specific persoanelor aflate sub influența bauturilor alcoolice, i s-a solicitat să sufle în aparatul etilotest, însă acesta a refuzat. În aceste condiții, cel în cauză  a fost condus la Spitalul de Boli Cronice Siret unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.  În cauză s-a întocmit dosar penal față de bărbatul de 36 ani pentru săvârșirea infracțiunilor de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prev. și ped. art. 335 alin.1 din Codul Penal și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”  faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 din Codul Penal.La ora 16.00 s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a șoferului, domiciliat în orașul Milișăuți, județul Suceava, acesta fiind încarcerat în CRAP Suceava.

Cercetările sunt continuate de lucrătorii Formațiunii Poliției Rutiere Siret, cauza urmând a fi soluționată procedural.

Tot sâmbătă, la ora 21:33, un echipaj de poliție din cadrul  Poliţiei Municipiului Vatra Dornei – Compartimentul Rutier, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier pe D.J. 174 Neagra-Broșteni în orașul Broșteni, acționând în baza planului de acțiune au oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat de 46 ani din Broșteni. Întrucât acesta avea halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0,92 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.  

           În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală potrivit art. 336 alin. (1) din Codul penal iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.

Duminică dimineața, la ora 00:23, un echipaj de poliție din cadrul  Poliţiei Municipiului Vatra Dornei (Compartiment Rutier / SPR 15 Vatra Dornei), în timp ce se afla în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier pe D.N. 17B sat Ortoaia – comuna Dorna Arini, acționând în baza planului de acțiune, a oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat de 39 ani din Vatra Dornei. Întrucât acesta avea halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0,76 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.  

           În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală potrivit art. 336 alin. (1) din Codul penal iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.

Tot duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava în timp ce efectuau serviciul de patrulare, supraveghere și îndrumare a traficului rutier în baza Planului de acțiune organizat pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice, au procedat la oprirea unui autoturism care circula din direcția Siret către Suceava. După efectuarea semnalelor specifice, conducătorul autoturismului s-a conformat și a oprit pe str. Grigore Al. Ghica la intersecția cu str. Depoului, din Suceava. S-a procedat la identificarea conducătorului auto, iar după ce a prezentat documentele personale și ale autoturismului s-a stabilit că acesta este un bărbat de 34 ani, iar în urma testării cu aparatului etilometru a rezultat o concentrație de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

               Ca urmare a celor constatate, s-a procedat la conducerea șoferului la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii îmbibației alcoolice din sânge.

În aceeași zi de duminică, la ora 4:15, lucrătorii Secției de Poliție Rurală nr. 10 Gura Humorului, în timp ce desfăşurau activități de patrulare pe raza de competență, pe DJ 177C din localitatea Valea Moldovei au efectuat semnal de oprire autoturismului condus de un tânăr de 21 ani din comuna Valea Moldovei care a prezentat documentele personale și ale autoturismului valabile.

Întrucât șoferul emana halena alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

       Șoferul a fost condus la Spitalul Orășenesc Gura Humorului în vederea prelevării de mostre biologice.

               S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice” faptă prev. şi ped. de art. 336, alin. 1 din Codul Penal, cauza urmând a fi soluționată procedural.

Tot duminică, la orele 03:15, polițiștii din cadrul S.P.R. 5 Dărmănești au fost sesizați prin 112  cu privire la faptul că un autoturism a intrat în porțile de acces ale locuinței sale.

Ancheta a stabilit că un tânăr de 21 ani din sat Călinești din comuna Dărmănești a condus autoturismul pe DJ 209D, din direcția Dărmănești – Todirești, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului intrând în coliziune cu două autoturisme parcate în afara părții carosabile, apoi în porțile de acces ale unui imobil din satul Dărmănești.

La sosirea organelor de poliție la fața locului, șoferul a fost identificat lângă autoturism, acesta declarând verbal faptul că el a condus și provocat accidentul rutier, fiind singur în autoturism, refuzând îngrijiri medicale și precizând faptul că a consumat băuturi alcoolice înainte de a conduce.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Sf. Ioan cel Nou Suceava în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prev. și ped. de art. 336, alin. 1 din C.P., urmând a fi soluționat procedural de către polițiștii din cadrul S.P.R. 5 Dărmănești.

Tot duminică dimineața, la ora 4:40, echipajul Poliţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc în timp ce îşi desfăşura atribuţiile de serviciu pe str. Ciprian Porumbescu din municipiu a oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat de 33 ani  din Frumosu. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu etilometrul, rezultatul fiind de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

               În continuare, a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc acolo unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

               În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 din Codul Penal

În aceeași dimineață de duminică, la ora 02:40, patrula de poliție, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la intersecția str. Mitropoliei cu str. Ana Ipătescu din Suceava au observat un autovehicul al cărui conducător auto a oprit brusc la semafor după care și-a continuat deplasarea.

Conducătorul auto a oprit într-o parcarea laterală,  stabilindu-se că este un bărbat de 24 ani, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a fost pozitiv, indicând valoarea de 0,75g/ml aclool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la UPU Suceava în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere sub influența băuturilor alcoolice”, faptă prev. și ped. de art. 336, alin(1) Cod. Pen., cercetarile urmand a fi continuate de lucratorii din cadrul Biroului Rutier al Politiei mun. Suceava.

Poliția Suceava a mai prezentat și alte exemple asemănătoare petrecute în cursul zilelor de vineri și sâmbătă și atenționează șoferii să nu se urce sub nici o formă la volan dacă au consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise.


Intră acum și în grupul de