Peste o mie de credincioși au participat la Hagigadar la Sf. Liturghie cu prilejul hramului mănăstirii care împlinește 510 de ani de la târnosire. Tot acum se aniversează și 620 de ani de la înființarea Episcopiei Armene la Suceava


Intră acum și în grupul de

Peste o mie de credincioși au participat, duminică, la Sf. Liturghie oficiată de PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Arhiepiscopiei Armene din România, la Mănăstirea Hagigadar cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, dar și la împlinirea a 510 de ani de la târnosirea Mănăstirii  Hagigadar și aniversarea a 620 de ani de la înființarea Episcopiei Armene la Suceava

La această slujbă au asistat, între alții, şi preşedintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian, deputatul comunităţii armene, Varujan Pambuccian.

Cu prilejul Hramului a fost  adusă, la Mănăstirea Hagigadar, racla cu moaștele Sfântului Ioan Botezătorul de la Catedrala Arhiepiscopală din București, spre bucuria celor care își caută împlinirea dorințelor în acest lăcaș de închinăciune.

După slujbă, credincioşii au fost binecuvântaţi, PS Datev Hagopian rostind, în limba armeană, o rugăciune pentru sănătatea celor prezenţi, iar apoi preoţii au împărţit credincioşilor struguri binecuvântați.

Conform tradiţiei, numeroşi credincioşi au urcat în genunchi dealul pe care se află biserica Hagigadar, după care au participat la Sfânta Liturghie, oficiată de PS Datev Hagopian, împreună cu un sobor de preoţi.

În timpul urcușului, credincioșii aprind lumânări în locuri special amenajate și se roagă pentru împlinirea dorinței. Ajunși lânga biserică, o înconjoară de trei ori – tot în genunchi. După fiecare ocol, se opresc și se roagă.

După Sfânta Liturghie, cei prezenți au fost invitați la un restaurant din Suceava la o agapă creștină unde s-au servit mâncăruri specific armenești, cum sunt „supa de urechiușe”  și tradiționalul pilaf cu carne de vită.

În judeţul Suceava sunt singurele mănăstiri armeneşti din afara Armeniei din toată Europa, respectiv Zamca şi Hagigadar, iar la Hagigadar ajung și creștini care nu fac parte din comunitatea armeană.

Tradiția de a se urca dealul în genunchi s-a păstrat şi se practică doar la Mănăstirea Necula şi Mănăstirea Hagigadar.


Intră acum și în grupul de