Intră acum și în grupul de
Şoferul autoturismului a ignorat semnalul regulamentar de oprire efectuat de poliţiştii de frontieră, autoturismul în cauză mărind viteza şi intrând pe un drum lăturalnic.
Poliţiştii de frontieră au trecut la urmărirea autoturismului care, din cauza vitezei excesive a derapat şi a părăsit carosabilul intrând în coliziune cu un copac.
La sosirea echipajului la locul impactului, şoferul fugise, iar în interiorul autoturismului putând fi observate mai multe colete învelite în folie de culoare neagră ce conţineau ţigări de contrabandă.
Autoturismul a fost condus la sediul I.J.P.F. Suceava unde în urma controlului efectuat s-au descoperit în 12 colete aproximativ 6.000 pachete de ţigări marca „ More” de provenienţă ucraineană.
Ţigările, în valoare de peste 35.000 lei au fost reţinute în vederea confiscării, iar autoturismul marca „Volvo” a fost indisponibilizat la sediul I.J.P.F. Suceava.
În prezent poliţiştii de frontieră suceveni efectuează cercetări în vederea identificării şi depistării tuturor persoanelor implicate.