Municipiul Suceava se asociază cu Delgaz Grid pentru reabilitarea rețelei de gaz metan din municipiu, anunță primarul Ion Lungu

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, că intenționează ca municipalitatea suceveană să se asocieze cu distribuitorul de gaz natural Delgaz Grid pentru modernizarea rețelei de gaz natural din municipiu.

Lungu a spus în conferință de presă că a purtat discuții cu un director de strategie și tehnologie rețea, Tudor Pop, care a arătat că Delgaz Grid depune un proiect prin PNRR pentru reabilitarea rețelei de gaz metan.

„Am avut această discuție ca municipiul Suceava să intre pe acest proiect al regionalei de gaz în sensul să schimbăm toate conductele metalice de gaz care sunt azi în municipiu cu conducte din politilenă care au o durată de viață mult mai mare și, mai important, să îngropăm toate aceste conducte”, a declarat primarul.

Ion Lungu a spus că speră ca proiectul să fie aprobat mai ales că acest tip de conducte vor putea fi folosite, în viitor, și pentru alimentarea cu hidrogen.

„Este un lucru bun și zic să profităm de această ocazie de a înlocui infrastructura de gaz metan din orașul nostru. Este un lucru important. Multe conducte sunt vechi, nu au capacitatea necesară. (….) E bine să ne asigurăm că avem infrastructura pentru următorii 100 de ani dacă vin montate aceste conducte moderne”, a mai spus Lungu.