Intră acum și în grupul de
El a remarcat şi spiritul de caritate care a existat în această zonă unde au fost reconstruite case cu sprijin privat. „Peste tot unde se construieşte o casă nouă şi se vine în sprijinul oamenilor sinistraţi sunt lucruri frumoase. Din punct de vedere al implicării oamenilor, Suceava este un exemplu pentru toată lumea”, a subliniat Igaş.
Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că sinistraţii din Grăniceşti au meritat astfel de case. „Am preferat să vină aici la Grăniceşti pentru că lumea de aici era disperată. Oameni harnici, care au lucrat în străinătate şi au pierdut tot şi am spus că merită aşa ceva. Unui om cu bătături în palmă trebuie să-i răsplăteşti efortul. Unui om harnic care nu stă pe pod sau la crâşmă să bea bere şi să aştepte ajutor trebuie să-i respecţi munca”, a spus Flutur. El a arătat că astfel munca acestor oameni este răsplătită.
Casele din Grăniceşti urmează să fie inaugurate în 15 decembrie, urmând să fie predate proprietarilor la cheie.