Crescători de animale din Bosanci reclamă că primarul vrea să diminueze pășunea cu 375 de hectare pentru un parc fotovoltaic, locuri de case și parcări pentru TIR-uri

Trei asociații de crescători de animale din Bosanci au reclamat prefectului de Suceava, Alexandru Moldovan, intenția primarului comunei Bosanci, Neculai Miron, de diminuare cu 375 de hectare a imașului din localitate pentru construirea unui parc fotovoltaic, locuri de case și parcări pentru TIR-uri.

Astfel, Asociația Plaiurile mioritice Bosâncene, Asociația crescătorilor de ovine din Bosanci și Asociația crescătorilor de bovine Bosanci arată că au contracte de concesiune pentru pășune din anul 2013 pentru o suprafață totală de 574,92 hectare și că mai există o suprafață de aproximativ 15 hectare care a ieșit din concesiune încă din anul 2019 primarul refuzând prelungirea contractului pentru că dorește să ofere locuri de casă.

Cele trei asociații spun că au aproape 9000 de oi și circa 200 de vaci, iar la numărul de animale deficitul este de aproximativ 62 de hectare de imaș, subliniind că au făcut eforturi mari pentru a hrăni animalele.

„Cu toate acestea Primăria Comunei Bosanci prin primarul Neculai Miron are în intenție de a diminua suprafața de pășunat prin concesionarea a 375 de hectare către un SRL în vederea construirii unui parc fotovoltaic, dar și de acordare a mai multor locuri de casa și de construire a unei parcări foarte mari pentru TIR-urile oamenilor de afaceri din localitate”, arată reclamanții.

Aceștia mai spun că primarul a mai diminuat și anul trecut suprafața de pășunat prin construirea unor țarcuri imense în interiorul cărora a plantat salcâmi.

Aceștia mai aduc și alte acuze primarului și cer prefectului să oprească ilegalitățile și să-i sprijine în februarie 2023 când expiră contractele de concesiune și ei cred că primarul va stabili tarife foarte mari pentru ca aceștia să nu-și mai permită să concesioneze, iar imașul să rămână liber „astfel încât primarul să-și poată face toate poftele”.