Intră acum și în grupul de
La sosirea echipajelor, ardea litiera fondului forestier, pe o suprafaţă de aproximativ un hectar, focul propagându-se în urma arderii a circa 80 de hectare de vegetaţie uscată, de pe păşuni aparţinând unor gospodari ai satului Văleni.
Alături de cei 40 de pompieri, au mai intervenit în jur de 50 de lucrători ai Ocolului Silvic Mălini şi 5 voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mălini.
Au ars aproximativ 80 de hectare de vegetaţie uscată de pe păşunile gospodarilor din Văleni şi circa 1 ha din litiera, strat de frunze moarte şi de alte resturi vegetale şi animale care acoperă solul în pădure, fondului forestier, fără să afecteze trunchiul sau coronamentul arborilor.
Rezultatul primelor cercetări indică faptul că incendiul a izbucnit din cauza folosirii focului deschis, lăsat nesupravegheat, pentru igienizarea terenului.
Datorită intervenţiei militarilor şi a celorlalte echipe, incendiul a fost localizat în timp util, înainte să se propage la fondul forestier.