Intră acum și în grupul de
Pompierii suceveni au depistat cauza incendiului, o lumânare.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, la ora 8.31, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, s-a anunţat producerea unui incendiu la Cantina de Ajutor Social, în municipiul Suceava, str. Petru Rareş.
Militarii au luat măsuri pentru ventilarea naturală a încăperii unde a izbucnit focul, un birou administrativ, au îndepărtat materialele arse din interior şi au cercetat cauza producerii incendiului.
Din cauza fumului, Victoria J., în vârstă de 56 de ani, lucrătoare în cadrul instituţiei, a suferit o uşoară intoxicaţie cu fum şi a fost preluată de echipajul SMURD, care i-a acordat primul ajutor medical. Femeia a refuzat transportul la spital pentru investigaţii amănunţite.
Au ars biroul din lemn, pe o suprafaţă de 1 mp, mocheta, pe o suprafaţă de 1 mp, documente de contabilitate şi articole de papetărie. De asemenea, s-au degradat pereţii şi planşeul incintei.
Rezultatul primelor cercetări indică faptul că incendiul a izbucnit de la o lumânare tip candelă, lăsată aprinsă şi nesupravegheată.