Intră acum și în grupul de
Bărbatul din Bosanci care și-a înjunghiat mortal bunicul joi după amiaza și a tăiat pe față un polițist a fost arestat preventiv de Tribunalul Suceava.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava a dispus, vineri seara, arestarea preventivă a inculpatului GORBAN CIPRIAN CONSTANTIN, pentru comiterea infracțiunilor violență în familie (victimă fiind Timoficiuc Niculai) și ultraj (persoană vătămată fiind Bursuc Alexandru Simion), pentru o durată de 30 de zile, începând cu data 28.10.2022 până la data de 26.11.2022, inclusiv.
Decizia instanței poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror.
Reamintim că joi la ora 14:25, echipajul de poliție din cadrul SPR2 Ipotești – Poliția Municipiului Suceava a solicitat sprijin prin forțe suplimentare în comuna Bosanci, întrucât pe parcursul intervenției la un scandal în familie o persoană a fost înjunghiată, iar unul din membrii patrulei a fost atacat cu un cuțit și s-a folosit armamentul din dotare.
Având în vedere sesizarea, în satul Bosanci, pe str. Agronomului, au fost direcționate două patrule din cadrul Biroului Ordine Publică și o grupă de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și s-au deplasat la locul evenimentului șeful subunității și șeful SPR2 Ipotești.
Potrivit primelor date din anchetă, echipajul de poliție din cadrul SPR2 Ipotești format din doi agenți, planificat în serviciul de patrulare și intervenție la evenimente, a fost sesizat direct anterior cu privire la faptul că la domiciliul lui Timoficiuc Niculai, de 87 ani din comuna Bosanci există neînțelegeri între acesta și nepotul său, Gordan Constantin, de 36 ani.
Polițiștii s-au deplasat la locuința apelantului situată pe str. Agronomului din Bosanci, iar în timp ce discutau cu acesta, pe drumul din fața casei, din curte a ieșit în viteză numitul Gordan Constantin având două cuțite în mâini și l-a înjunghiat în spate și gât pe bunicul său.
Agentul principal Bursuc Alexandru a intervenit pentru a para loviturile de cuțit ale agresorului, moment în care a fost tăiat în zona feței de acesta.
Imediat, pentru a stopa acțiunea, ambii polițiști au făcut uz de armă, trăgând câte un foc fiecare către picioarele agresorului producându-i leziuni la ambele membre, reușind astfel să-l imobilizeze și să-l încătușeze.
Imediat s-a solicitat intervenția echipajelor medicale.
Lui Timoficiuc Niculai i s-au aplicat manevre de resuscitare, însă a fost constatat decesul la ora 15.25.
Polițistul rănit a fost transportat la SJU Suceava în vederea acordării îngrijirilor medicale, fiind stabilit ca prim diagnostic „plăgi tăiate la nivelul feței”.
De asemenea, Gordan Constantin a fost transportat la unitatea spitalicească cu diagnostic „plagă prin împușcare 1/3 medie membru inferior stâng”.
La locul evenimentului s-a deplasat procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava preluând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violență în familie” și „ultraj.
Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, iar vineri Tribunalul Suceava a decis arestarea preventivă.
Intră acum și în grupul de