Programul guvernamental „10.000 de kilometri de drumuri judetene si locale” va include si retele de apa si canal (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Proiectele ce nu au mai putut fi finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR), Axa 2, sau proiectele de modernizare a unor drumuri care nu au putut fi finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), dar care au primit cel puţin 50 de puncte la evaluare, vor fi prioritare în cadrul programului guvernamental privind modernizarea a 10.000 de kilometri de drumuri judeţene şi locale.

Declaraţia a fost făcută luni, în cadrul şedinţei CJ Suceava, de şeful executivului judeţean, Gheorghe Flutur, care le-a explicat, totodată, consilierilor judeţeni că în cadrul aceluiaşi program vor putea fi finanţate inclusiv proiecte pe măsura 3.2.2. din PNDR privind sisteme de apă-canal. „E un mare avantaj pentru Suceava că aproape toţi primarii au făcut proiecte pe măsura 3.2.2.”, a spus Flutur.

Preşedintele CJ Suceava a explicat, ulterior, într-o conferinţă de presă, că acest proiect guvernamental de modernizare a 10.000 de kilometri de drumuri judeţene şi locale are o componentă de finanţare a proiectelor eligibile pe POR Axa 2, care nu au putut fi finanţate, o altă componentă este pe drumuri locale prin proiecte depuse prin PNDR, măsura 3.2.2., o alta este de finanţare a proiectelor de apă-canal depuse pe măsura 3.2.2. şi se află în discuţie şi posibilitatea finanţării de cămine culturale în mediul rural. „Ideea este să splităm acest proiect guvernamental pe trei direcţii, de 10.000 de kilometri de drumuri, de reţele de apă-canal şi cămine culturale”, a spus Flutur.

El arătat că programul guvernamental se adresează unui număr de 1.500 de localităţi, din care pentru aproximativ opt sute vor fi finanţate proiecte pe drumuri, iar pentru alte şapte sute, proiecte de apă-canal.

Guvernul a decis, în urmă cu o săptămână, începerea proiectului de asfaltare a 10.000 kilometri de drumuri judeţene şi locale, de finanţare de la bugetul de stat a minim 800 proiecte restante pentru dezvoltarea mediului rural şi de finalizare a 100 lucrări de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă.

Cele trei programe vor fi derulate în perioada 2011-2015 şi vor beneficia de o finanţare totală de patru miliarde euro, cu plăţi până în anul 2020.

Premierul Emil Boc a arătat, la finalul şedinţei de luni a Guvernului, că programul de reabilitare a 10.000 kilometri de drumuri a fost aprobat de Guvern în 2009 prin memorandum, fiind însă adoptat acum prin ordonanţă de urgenţă, pentru a fi pus în practică.


Intră acum și în grupul de