Circulație în condiții de iarnă pe drumurile naționale din județul Suceava. Carosabilul este umed cu sectoare de zăpadă frământată


Intră acum și în grupul de

Echipajele de deszăpezire au acționat pe parcursul nopții și în cursul dimineții pentru îndepărtarea zăpezii de pe traseele drumurilor naționale și combaterea poleiului.

Potrivit DRDP Iași, duminică dimineața carosabilul este în cea mai mare parte umed, cu sectoare de zăpadă frământată (tratată cu antiderapant) în strat de 0-2 cm pe unele sectoare din județul Suceava, în zona Câmpulung și zona joasă.

Pe DN 17, în Pasul Tihuța la limita dintre județele Suceava și Bistrița Năsăud s-a acționat cu antiderapant, carosabilul fiind curat, umed, însă cu temperaturi la limita de îngheț, ceea ce favorizează formarea poleiului.

Pe DN 17, în zona Stroiești – Șcheia utilajele ce deservesc Secția Drumuri Naționale Suceava au acționat în sistem baterie, iar pe DN 29 A s-a acționat pentru curățarea carosabilului în același timp cu împrăștierea de materiale pentru combaterea poleiului.

DRDP Iași atenționează șoferii să circule cu atenție și cu echiparea corespunzătoare a autovehiculelor.


Intră acum și în grupul de