Sucevenii cărora le expiră permisul auto în lunile următoare sunt îndemnați de prefect să se programeze  din timp în vederea preschimbării pentru a se evita supraaglomerarea la ghișee

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a apreciat, marți, că Serviciul de Permise și Înmatriculări auto funcționează în prezent în continuare „în regim de avarie”, dar este încrezător că situația se va îmbunătăți. Cu toate acestea, el face un apel sucevenilor care trebuie să-și preschimbe permisul auto să se programeze din timp pentru a se evita supraaglomerarea ghișeelor.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Suceava, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în perioada 14.11-18.11.2022, au fost efectuate un număr de 326 înscrieri autovehicule pentru prima dată în România, 471 transcrieri ale certificatului de înmatriculare în cazul schimbării proprietarului și 199 radieri auto din evidențe ca urmare a schimbării proprietarului, la cererea proprietarului, în cazul dezmembrării, furtului, exportului.

De asemenea, au fost atribuite un număr de 232  autorizații de circulație provizorie și plăci pentru vehiculele care au fost înregistrate provizoriu pentru definitivarea documentelor în vederea înmatriculării definitive, pentru dealeri autorizați etc.

În aceeași perioadă de referință, au susținut proba teoretică în vederea obținerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice un număr de 537 persoane, în timp ce 223 de candidați au susținut proba practică, de traseu, fiind examinați de către cei trei examinatori din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Suceava și un examinator din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Galați.

Prefectul Alexandru Moldovan a recunoscut că la acest serviciu funcționarea este în continuare în regim de avarie.

„Am acționat permanent pe două planuri: solicitarea sprijinului altor structuri similare din țară și demersuri în vederea ocupării, în marja cadrului legal existent, a posturilor vacante din structura serviciului. Pot anunța că situația la structura de permise și examinări se va îmbunătăți simțitor, pe lângă cei trei examinatori ai serviciului cu care lucrăm acum vor fi încadrați încă patru, unul din data de 5 decembrie și ceilalți trei din data de 15 decembrie. De asemenea, la structura de înmatriculări a fost completat efectivul cu un ofițer de poliție venit prin transfer de la structura similară din județul Neamț”, a spus prefectul.

El a arătat că sunt create premisele ca de la începutul lunii ianuarie a anului viitor să fie micșorat simțitor decalajul existent acum între data susținerii examinării teoretice și momentul susținerii probei de traseu. „În continuare, facem demersuri în vederea ocupării celor 13 funcții vacante existente la nivelul serviciului, 10 dintre acestea fiind suplimentate urmare a solicitărilor pe care le-am făcut către conducerea Ministerului Afacerilor Interne”, a spus Moldovan.

Prefectul a făcut un apel către toți posesorii de permise de conducere a căror valabilitate administrativă va expira în lunile următoare să se programeze din timp în vederea preschimbării, pentru a evita supraaglomerarea la ghișeele serviciului.

De menționat este că în urma unei analize efectuate la nivelul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a rezultat că în perioada decembrie 2022 – februarie 2023 va expira termenul de valabilitate administrativă a unui număr de peste 450.000 de permise de conducere, la nivel național, aceste documente fiind emise în perioada decembrie 2012 – februarie 2013.

Având în vedere numărul mare de documente care vor necesita preschimbare, Prefectura Suceava face apel la posesorii de permise de conducere aflați în această situație să solicite preschimbarea permiselor de conducere înainte de expirarea valabilității administrative, parcurgând următorii pași:

–              efectuarea programărilor online pe site-ul www.drpciv.ro,

–              achitarea contravalorii permisului de conducere în valoare de 89 lei (prin intermediul  CEC, BCR, rețeaua de stații SelfPay, online – ghișeul.ro sau drpciv.ro secțiunea servicii online – plăți, mandat poștal, etc.)

–              pregătirea documentelor necesare pentru preschimbarea permisului de conducere (act de identitate valabil – original, fișa medicală, permisul  a cărui preschimbare este solicitată, în original, dovada efectuării plății taxei).

–              prezentarea la sediu conform programării.

Prefectura Suceava reamintește că potrivit prevederilor în vigoare obținerea unui permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă se face cu obligativitatea depunerii fișei medicale.