Deputatul Ioan Bălan atenționează Ministerul Mediului că arborii de pe marginea drumurilor pot deveni un real pericol pentru circulația auto și cere Romsilva toaletarea lor


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan, a solicitat ministrului Mediului, Tánczos Barna, să răspundă dacă are în vedere să solicite Romsilva toaletarea arborilor de pe marginea drumurilor naționale și județene care pot deveni un real pericol pentru circulația rutieră.

„Județul Suceava se bucură de o bogăție naturală deosebită, în special prin fondul forestier, relieful variat și biodiversitatea bine conservată, motiv pentru care este apreciat ca un pol important al turismului din România. În același timp, o parte importantă a drumurilor naționale și județene traversează trasee montane și zone împădurite, care, pe lângă frumusețea deosebită, determină și unele provocări pentru conducătorii auto și pentru administratorii drumurilor respective”, arată Ioan Bălan.

Parlamentarul sucevean atenționează că în absența efectuării unor operațiuni periodice de igienă și toaletare a arborilor situați pe marginea drumurilor, ori de câte ori se produc fenomene meteorologice deosebite, viața și sănătatea conducătorilor auto este pusă în pericol, din cauza căderii arborilor bătrâni sau afectați de diferite boli sau din cauza căderii unor crengi.

„Spre exemplu, primul strat de zăpadă care s-a depus în luna noiembrie 2022 a doborât deja un număr important de arbori, deși stratul de zăpadă nu a fost consistent și nici temperaturile nu au fost foarte scăzute”, a menționat parlamentarul liberal sucevean.

Astfel, pentru a proteja viața și sănătatea persoanelor care se deplasează în județul Suceava, dar și pentru a evita ca sub argumentul igienizării fondului forestier să fie tăiați arbori sănătoși, deputatul solicită ministrului Mediului să spună dacă chiar dacă anotimpul rece este pe cale să se instaleze în toată țara, are în vedere ca, cel puțin la nivelul drumurilor naționale și județene, să dispună ca Romsilva să efectueze operațiuni de igienizarea a arborilor situați în imediata apropriere a spațiului carosabil.

„Aveți în vedere să impuneți ca, periodic, Romsilva, precum și alți proprietari ai fondului forestier din proximitatea drumurilor publice să execute operațiuni specifice de toaletare/igienizare a arborilor care reprezintă factori de risc pentru oameni?”, a mai întrebat Ioan Bălan.


Intră acum și în grupul de