FOTO//Trei răniți într-un accident la Vicovu de Sus după o coliziune între două autoturisme


Intră acum și în grupul de

Trei persoane au fost rănite, miercuri seara, într-un accident rutier produs la Vicovu de Sus.

Potrivit sergent major Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava un accident rutier cu două autoturisme implicate s-a produs în orașul Vicovu de Sus.

În urma evenimentului au rezultat trei victime care au fost monitorizate la fața locului de personalul medical de pe ambulanțe.

Ulterior s-a decis ca cele trei persoane rănite să fie transportate la spital pentru investigații medicale și tratament de specialitate.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus cu modulul SMURD format din autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.


Intră acum și în grupul de