Acasă Actualitate Spectacolul Caritabil de Crăciun organizat de Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura...

Spectacolul Caritabil de Crăciun organizat de Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului „Fii bun și dăruiește !” a adunat peste 300 de spectatori și tineri


Intră acum și în grupul de

După doi ani de absență din cauza pandemiei, elevii Colegiul „Alexandru cel Bun” au avut din nou ocazia să își pună în valoare talentele în perioada Crăciunului, cu scopul de a ajuta. Aceștia ne-au reamintit faptul că sărbătorile de iarnă au darul de a scoate la lumină bunătatea și devotamentul oamenilor ce ne înconjoară. Astfel, ei au încântat publicul Casei de Cultură a orașului Gura Humorului cu momente muzicale, de dans și de recital.

În cele două ore de spectacol intense, dinamice, liceenii au acaparat privirile spectatorilor cu energie și voie bună. În ajutorul acestora, au venit și viitori elevi ai Colegiului, copiii din clasele primare, care au prezentat un număr armonios de balet, coordonat de coregraful Oana Podariu.


Întrucât creativitatea și căldura atrag la rândul lor alte inițiative și oameni buni, tot luni, cu ocazia Spectacolului Caritabil, a avut loc și lansarea revistei „Pace și război”. Aceasta reprezintă un proiect al câtorva elevi și profesori ce au trecut împreună prin experiențe emoționante, și au fost martorii unor povești cu adevărat mișcătoare, în luna februarie a acestui an, o dată cu începerea războiului din Ucraina. Este o revistă despre propria ei poveste – despre pace și război din perspectiva celor care au luat parte la el. Citirea acestor pagini este o experiență ce vă poate apropia de durerile cele mai mari ale lumii, dar și de curajul și dedicarea unei mâini de oameni, elevi și profesori ai Colegiului „Alexandru cel Bun”.

Moș Crăciun ajunge și în casele câtorva copii ucraineni în această iarnă, datorită tuturor spectatorilor prezenți, dar și datorită sponsorilor care au contribuit financiar la strângerea fondurilor pentru cauza caritabilă: Construcții Montaj AG, Casa Design, StehlmannTrans, La Conac în Bucovina, Casa Humor, Sopex SRL,  Bya & Edy Spedition, Pensiunea Ariniș, George Tofan Group, Fundația TE AUD ROMÂNIA, Grida Graphic Design, Albemma, Atycon și Tipografia Smart. De asemenea, evenimentul nu ar fi fost realizabil fără sprijinul Primăriei Gura Humorului, Centrului Cultural Gura Humorului, Zumba Studio și Rekord Music.

Lumea pare mai ușor de străbătut atunci când suntem unii lângă alții. Iar elevii Colegiului ,,Alexandru cel Bun”, spectatorii și toți oamenii buni care le-au fost alături, au ales să dăruiască speranță din preaplinul lor, prin muzică și armonie. Sărbători pline de bucurie tuturor!

Flutur Mihnea-Viorel

Președinte al Consiliului Școlar al Elevilor de la

Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version