Poliția Suceava continuă verificarea transporturilor de material lemnos: Doar sâmbătă dimineața au fost aplicate 24 de amenzi și confiscat un volum de 20 mc de lemn


Intră acum și în grupul de

Polițiștii organizează zilnic acțiuni cu efective sporite pentru prevenirea delictelor silvice și activităților ilicite în domeniul debitării, procesării și transportului materialului lemnos.

Potrivit Poliției Județene Suceava, activitățile organizate în cadrul Acțiunii ,,Scutul Pădurii” au dus la identificarea aproape zilnică a unor transporturi ilegale de lemn și a altor delicte silvice, fiind aplicate sancțiuni contravenționale și fiind confiscate cantități importante de material lemnos.

Astfel, sâmbătă, 14.01.2023, în intervalul orar 05.00-13.00, efective din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Polițiilor municipale Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni și a secțiilor de poliție rurale Marginea și Vama, au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale în domeniul silvic pe raza județului Suceava, privind exploatarea, transportul, debitarea şi comercializarea materialului lemnos cât și a infracțiunilor de evaziune fiscală conexe acestor activități.

În cadrul acțiunii au fost controlate 48 de vehicule care transportau material lemnos și au fost legitimate 51 de persoane. Au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale la legea nr.171/2010 și  OUG 195/2002 în valoare de 21.715 lei.

Totodată, a fost suspendat un permis de conducere și a fost ridicat un certificat de înmatriculare al unui vehicul utilizat la transportul materialului lemnos.

De asemenea, au fost confiscați peste 20 metri cubi material lemnos în valoare de cca. 12.000 lei.

Astfel, în jurul orei 09:00, pe centura municipiului Rădăuți, spre comuna Satu Mare echipajul de poliție din cadrul SPR 3 Marginea, acționând în cadrul planului de măsuri silvic, a observat în trafic o autoutilitară care transporta material lemnos și se deplasa din contrasens.

La volanul autoutilitarei a fost identificat șoferul, care a precizat că nu posedă permisul de conducere asupra sa, iar în autoutilitară s-a constatat că este transportat material lemnos rășinoase, din speciile brad și molid. S-au efectuat verificări în bazele de date ale Poliției Române, constatându-se că șoferul posedă permis de conducere și are dreptul de a conduce valabil, însă nu area asupra sa permisul. De asemenea, a fost interogată aplicația SUMAL 2.0, constatându-se că nu există emis aviz electronic de însoțire pentru materialul lemnos transportat de autoutilitară, acest aspect fiind recunoscut și de conducătorul auto.

S-a procedat la conducerea autoutilitarei la Cantonul Silvic din cadrul Ocolului Silvic Marginea, iar personalul silvic prezent la fața locului a procedat la inventarierea cantității de material lemnos stabilindu-se că în autoutilitară erau transportate 2,88 mc material lemnos care a fost confiscat și predat în custodie personalului silvic din cadrul Ocolului Silvic Marginea.

Șoferul a fost sancționat contravențional conform prevederilor OUG 195/2002, pentru lipsa documentelor prevăzute de legislația în vigoare, și conform prevederilor Legii nr. 171/2010, pentru lipsa avizului de însoțire pentru materialul lemnos transportat.

Tot în cadrul acțiunii, polițiștii I.P.J. Suceava-Biroul Pentru protecția Fondului Forestier și Piscicol au acționat în data de 14.01.2023, intervalul orar 05:00-13:00,  pe traseul Rădăuți-Vicovu de Sus-Brodina-Ulma.

Astfel, la ora 08:30, echipajul a interceptat pe raza localității Brodina, pe DN209G autoutilitară condusă de către un bărbat din orașul Vicovu de Sus care transporta cantitatea totală de 8,51mc lemn lucru rășinoase fără documente specifice de transport. În cauză, materialul lemnos a fost confiscat fizic și dat în custodie O.S. Brodina fiind aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 lei conform Legii 171/2010.

La ora 10:00, echipajul a oprit interceptat pe raza localității Brodina, pe DN209G ansamblul auto format din cap tractor și semiremorcă, la volan fiind un bărbat din  Moldova Sulița care transporta, în plus față de avizul de însoțire emis pentru data de 14.01.2023, cantitatea de 5,128mc cherestea rășinoase fără documente specifice de transport. În cauză, materialul lemnos identificat în plus în valoare de 4.461,36 lei a fost confiscat și a fost aplicată o sancțiune contravențională conform Legii 171/2010

Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.


Intră acum și în grupul de