Bărbat din Manolea împușcat în picior după ce a amenințat polițiștii cu un topor


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 48 de ani din satul Manolea din comuna Forăști a fost împușcat, luni, în picior după ce acesta a făcut scandal și a amenințat polițiștii cu un topor.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar șef Ionuț Epureanu, a declarat că luni în jurul orei 09:10, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată prin 112 că un bărbat de 48 ani din satul Manolea, comuna Forăști se manifesta agresiv la domiciliu, agresându-și fratele și cumnata.

La fața locului s-a deplasat patrula de serviciu formată din doi polițiști, iar în momentul în care polițiștii s-au deplasat către poarta curții locuinței la care a fost sesizat scandalul, agresorul a ieșit din curte având asupra sa un topor cu care a început să amenințe polițiștii.

Polițiștii l-au somat pe agresor să înceteze acțiunea ostilă, însă acesta s-a îndreptat amenințător către ei, moment în care unul dintre polițiști a executat un foc de armă în plan vertical și apoi două focuri în direcția picioarelor agresorului.

Bărbatul a fost atins de un proiectil la piciorul drept și a suferit o rană superficială, fără retenție de glonț. Rana acestuia a fost toaletată de către echipajul medical solicitat la fața locului.

Ulterior, după evaluarea medicală, agresorul a fost încătușat și preluat în custodie de către polițiști. După efectuarea activităților procedurale bărbatul a fost condus și internat la Secția de Psihiatrie Burdujeni a Spitalului Județean Suceava.

În acest caz cercetările sunt continuate de către polițiști sub coordonarea procurorului din cadrul unității de parchet competente.


Intră acum și în grupul de