FOTO//Sediul unei firme de producere mobilier din Dumbrăvița a ars într-un incendiu


Intră acum și în grupul de

Sediul administrativ al unei firme de producere de mobilier din satul Dumbrăvița din comuna Vadu Moldovei a ars, în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un incendiu izbucnit de la coșul de fum necurățat corespunzător.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, mr. Alin Găleată, incendiul a fost anunțat duminică dimineața la ora 0:21 și au intervenit pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) Vadu Moldovei, Bogdănești și Cornu Luncii cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, ardea generalizat acoperișul clădirii administrative aparținând unui agent economic  cu profil de producere de mobilier, cu pericol de propagare la o casă de locuit.

Incendiul a fost lichidat după o intervenție de peste trei ore.

În flăcări au ars astereala din lemn și acoperișul din azbociment pe o suprafață totală de aproximativ 350 de metri pătrați. Au mai ars obiecte de mobilier, diverse utilaje și alte bunuri materiale. S-au degradat pereții construcției, tavane, pardoseală și altele.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: jar sau scântei provenite din coșul de fum necurățat, arată sursa citată.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul clădirii administrative și o casă de locuit aflată în imediata apropiere la doar 5 metri distanță, cu bunurile aferente.

ISU Suceava reamintește măsurile preventive la exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului:

• Este obligatoriu, periodic, să se efectueze verificarea,  curăţarea  şi  repararea, dacă  este  cazul, a coşurilor de fum;

• Coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele  combustibile  ale  pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor;

• În podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro  și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.


Intră acum și în grupul de