Baza Nautică Fălticeni va fi reabilitată, extinsă și modernizată. Gheorghe Flutur anunță că CJ Suceava va fi partener cu Primăria Fălticeni pentru această investiție


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, vineri, că  în prima ședință de CJ, va fi supus aprobării un proiect pentru reabilitarea, modernizarea, consolidarea și extinderea Bazei Nautice Fălticeni.

„Avem în vedere extinderea cu 70% a clădirilor. Practic se construiește o clădire nouă, cu doua săli, o sală tehnică de ședință și o sală de antrenament. Vor fi reabilitate hangarele, vestiarele, grupurile sanitare, dușurile și centrala termică”, a spus Flutur.

El a menționat că CJ Suceava va fi în parteneriat pentru investiție cu Primăria Fălticeni, care asigură cea mai mare parte a sumei și căreia i s-a transferat, în 2021, baza nautică de la Ministerul Tineretului și Sportului.

„CJ Suceava dorește prin această investiție să participe activ la crearea unei baze de antrenament la nivel european și mondial și să răspundă în acest fel performanțelor fantastice ale sportivilor suceveni în domeniul canotajului”, a spus Flutur.

El a reamintit că CJ Suceava a premiat sportivii care au câștigat medalii la campionate europene și mondiale și ne putem lăuda cu nume precum Cozmiuc Ionela Livia, Cozmiuc Marius Vasile, Bejan Sergiu Vasile, Bodnar Nicoleta Ancuța, Rusu Maria Magdalena și Tivodariu Maria.


Intră acum și în grupul de