Poliția Suceava: Peste 250 de polițiști angrenați în acțiuni de asigurare și menținere a ordinii și liniștii publice de Paști


Intră acum și în grupul de

Peste 250 de polițiști acționează zilnic în perioada 14 – 17 aprilie 2023 pentru asigurarea și menținerea ordinii și liniștii publice în contextul celebrării Sărbătorilor Pascale, anunță Poliția Județeană Suceava.

Potrivit sursei citate, în această perioadă majoritatea cetăţenilor vor beneficia de zile libere pentru a putea sărbători  Sfintele Paști, dar şi pentru a se distra şi a petrece momente fericite cu familiile sau prietenii.

Având în vedere  fluxul sporit de persoane ce se va înregistra în locurile publice în perioada următoare, poliţiştii suceveni vor acţiona cu efective sporite pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică la nivelul tuturor localităţilor, precum şi pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale. De asemenea, efective sporite de poliţişti rutieri vor acţiona pe drumurile publice pentru asigurarea fluidităţii traficului, dar şi pentru organizarea unor activităţi specifice asociate evenimentelor cultural – religioase.

În perioada 14 – 17 aprilie, a.c.,  peste 250 de poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, acțiuni speciale vor acţiona zilnic pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice. 

Vor fi organizate patrule auto și pedestre, poliţişti de ordine publică desfăşurând zilnic acţiuni preventive, inclusiv în zona lăcaşurilor de cult unde se vor organiza slujbe religioase, la nivelul judeţului.

Pe toată perioada sărbătorilor, vor acţiona  12 autospeciale de poliţie rutieră cu aparate radar, 42 de poliţişti rutieri fiind prezenţi zilnic pe drumurile judeţene, naţionale şi europene pentru a se asigura că sucevenii şi turiştii pot petrece în siguranţă sărbătorile şi beneficiază de o călătorie fără evenimente rutiere. Vor fi utilizate toate aparatele etilotest, etilometru și DrugTest din dotare.

Polițiștii de la transporturi sunt prezenți pe trenurile de călători pentru a asigura o călătorie în siguranță pentru cei care aleg să se deplaseze cu acest mijloc de transport. De asemenea, pentru prevenirea faptelor antisociale aceștia asigură patrularea în staţiile şi triajele de cale ferată.

Forțe suplimentare de intervenție sunt constituite la nivelul tuturor subunităților, în permanență fiind operaționale și grupele de luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale.

Poliţiştii sunt prezenţi la datorie pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea liniştii publice şi pentru a-i descuraja și sancționa pe cei care încalcă regulile de conduită socială.

Pentru o vacanță liniștită și Sărbători de Paști în siguranță Poliția Română vă recomandă:

– aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate!

– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi!

– nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele!

– în caz de urgenţă, sunaţi la numărul 112, suntem la datorie!

Conducătorilor de autovehicule le recomandăm următoarele:

– înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului, dar și informarea cu privire la traseul de deplasare!

– nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!

– nu consumaţi alcool sau droguri şi vă urcaţi la volan!

– adaptaţi în permanenţă viteza la condiţiile de drum!


Intră acum și în grupul de