Incendiu la o pensiune din Vatra Dornei. Pompierii au intervenit prompt și au limitat incendiul la acoperișul clădirii


Intră acum și în grupul de

Un incendiu a izbucnit, miercuri seara, la o pensiune turistică din Vatra Dornei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, la sosirea pompierilor flăcările se manifestau la nivelul acoperișului, cu pericol de propagare la întreaga clădire.

Sursa citată a menționat că în pensiune nu erau cazați turiști în momentul declanșării incendiului.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari cu patru autoapeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Datorită intervenției prompte, flăcările au fost localizate la nivelul acoperișului pensiunii.

Pompierii au pătruns și în podul clădirii și au acționat atât din interior, cât și din exterior pentru lichidarea incendiului.


Intră acum și în grupul de