Jaf la o sală de jocuri din Burdujeni. Un tânăr a fost prins la scurt timp cu borseta furată casierei


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 21 de ani din Suceava a fost preluat, sâmbătă dimineața, în custodia Poliției Suceava și este cercetat pentru tâlhărie calificată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar șef Ionuț Epureanu, sâmbătă dimineața în jurul orei 03:25, o tânără de 25 ani, casieră la o sală de jocuri din cartierul sucevean Burdujeni, a sesizat poliția prin 112 că un tânăr necunoscut a pătruns în sala de jocului unde ea  își desfășura serviciul, iar într-un moment în care era singură și sub amenințare i-a luat o borsetă în care se afla suma de circa 500 de lei.

Femeia nu a suferit leziuni sau alte vătămări, iar după comiterea faptei tânărul a fugit într-o direcție necunoscută.

Comisar șef Ionuț Epureanu a precizat că s-a constituit în regim de urgență o echipă operativă complexă, iar în urma măsurilor dispuse, o patrulă de poliție de ordine publică a reușit identificarea unui tânăr de 21 ani din municipiul Suceava, acesta fiind bănuit de comiterea faptei.

Tânărul a fost identificat la aproximativ un kilometru de sala de jocuri unde a fost săvârșită tâlhăria, iar în cadrul cercetărilor a fost recuperată și borseta și suma de bani sustrasă.

Suspectul se află în custodia polițiștilor și se administrează material probator pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului, urmând a se dispune și măsuri procesuale.

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, cercetările fiind desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.


Intră acum și în grupul de