Acasă Actualitate Poliția Suceava: Zeci de filtre rutiere pe perioada weekendului. Au fost depistați...

Poliția Suceava: Zeci de filtre rutiere pe perioada weekendului. Au fost depistați șoferi băuți sau drogați


Intră acum și în grupul de

În perioada 28 – 30.07.2023, pe raza județului Suceava sunt organizate mai multe evenimente sociale cu prezența unui număr sporit de persoane. În plus, în această perioadă se înregistrează și valori sporite de trafic în zonele turistice, în municipiul Suceava dar și ca urmare a întoarcerii acasă a unor persoane care lucrează în străinătate.

Potrivit Poliției Județene Suceava, pentru menținerea ordinii și liniștii publice dar și în vederea prevenirii consumului de alcooș și substanțe interzise la volan, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, polițiștii au dispus măsuri sporite, fiind organizate acțiuni tip Blitz și filtre rutiere.



Totodată, în zonele de desfășurare a unor evenimente sociale, precum Muzeul Satului Bucovinean și zona Cetății de Scaun a Sucevei, polițiști de proximitate și din cadrul structurilor de prevenire sunt prezenți pentru informarea cetățenilor cu privire la măsuri de evitare a conflictelor cu violență, a furturilor din genți și buzunare și a faptelor de tâlhărie.

De asemenea, în zona locațiilor de desfășurare a evenimentelor sociale, dar și pe rutele care converg, polițiștii rutieri acționează cu aparatele DruggerDrugtest 5000, dar și cu aparate etilotest și etilometru.

Dispozitivele acționează pe perioade scurte de timp (30 – 60 minute), fiind ulterior direcționate în alte zone pentru acoperirea întregului areal.

Spre exemplu, în noaptea de 29/30.07/2023, în doar o oră, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava au verificat în filtrele constituite 265 de autovehicule și au testat 131 de șoferi. S-au reținut 4 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare și s-au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 7.250 lei.

Și la Vatra Dornei, la data de 29.07.2023, în jurul orei 22:00, un echipaj de poliție din cadrul  Poliţiei municipiului Vatra Dornei –  Compartimentul Rutier, în timp ce se afla pe strada Unirii, din municipiul Vatra Dornei, județul Suceava, acționând punctual pe linia combaterii conducerii sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, a oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat din com. Răchiți, judeţul Botoșani.

          Conducătorul auto în cauză, a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Întrucât existau suspiciuni cu privire la comportamentul acestuia, s-a procedat la testarea cu aparatul Drugtest Dragger rezultatul testului fiind ,,Pozitiv” pentru substanța „Cocaină”,fapt pentru care a fost condus la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii substanțelor psihoactive.

                 În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală potrivit art. 336 alin. (2) din Codul penal, iar cercetările sunt efectuate de către polițiștii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.

De asemenea, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului, au oprit pe DJ 209 L în localitatea Pârteștii de Sus, autoturismul la volanul căruia se afla un localnic.

               Întrucât conducătorul auto emana halena alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, rezultând o alcoolemie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

        Șoferul a fost condus la Spitalul Orășenesc Gura Humorului în vederea prelevării de mostre biologice.

        În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „Conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului faptă prev. şi ped. de art. 336, alin. (1) din Codul Penal, cauza urmând a fi soluționată procedural sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version