VIDEO-FOTO//Incendiu în Gura Humorului la acoperișul unei clădiri cu 13 apartamente de locuit


Intră acum și în grupul de

Un incendiu la acoperișul unei clădiri de locuit cu un etaj a izbucnit, marți după amiaza, la Gura Humorului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, la fața locului intervin pompierii militari cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta cu degajări de fum, la o parte din acoperișul construcției pe aproximativ 50-60 mp.

Clădirea de locuit are 13 apartamente.

După izbucnirea incendiului un număr de zece persoane s-au autoevacuat.

Maior Alin Găleată a menționat că pompierii lucrează la decopertarea acoperișului și lichidarea focarelor de incendiu.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 17:00, iar cauza probabilă de izbucnire a acestuia a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.


Intră acum și în grupul de