Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, miercuri după amiaza, după o inspecție la investițiile efectuate în zona centrală a municipiului Vatra Dornei că va convoca, vineri, firmele care execută lucrările și le va cere să se concentreze mai mult pe proiectele în derulare astfel încât să finalizeze în cea mai mare parte ce au de executat până la venirea frigului.
„Am avut astăzi la Vatra Dornei o discuție pe șantierele din oraș. Am început cu șantierul de la Cazinoul Băilor, unde a fost prezent și șeful de lucrare, inginerul Muscă Ciprian, reprezentantul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și am constatat că lucrările sunt aproape finalizate. Cam într-o lună de zile va fi finalizată întreaga lucrare”, a spus Flutur.
El a menționat că acest obiectiv a fost salvat și consolidat prin grija Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților printr-un proiect european, iar Consiliul Județean Suceava și Primăria Vatra Dornei au fost alături pentru realizarea acestui obiectiv.
„E nevoie de o finanțare suplimentară pentru amenajarea terenului din jurul cazinoului, hotar cu parcul Veverița. A ieșit o lucrare de excepție și din câte am înțeles acolo va fi un muzeu în care vor fi expuse elemente din istoria cazinoului, dar și din istoria Bucovinei”, a spus președintele Flutur.
Mai mult, el a arătat că în discuțiile cu primarul Ilie Boncheș și cu viceprimarul Marius Râpan s-a referit la celelalte lucrări, respectiv la trotuarele din zona cazinoului, mâna curentă de pe malul râului Dorna, podul de peste Dorna, pasajul pe sub calea ferată și toată modernizarea centrului orașului.
„Am convenit pentru vineri o nouă întâlnire de lucru cu toate echipele care au proiecte în orașul Vatra Dornei și mă refer la cele care reabilitează străzi, care lucrează la rețeaua de gaz metan și echipa de la cazino. Le voi solicita să concentreze mai mulți muncitori până la venirea frigului pentru a finaliza în cea mai mare parte lucrările începute”, a spus Flutur.
El crede că deși acum orașul este un șantier și produce disconfort, acesta va deveni un bibelou.
„Vatra Dornei este într-adevăr un șantier ce creează pe moment un disconfort, dar sunt convins că peste câteva luni va fi un adevărat bibelou turistic, cu cazinoul strălucind ca o perlă, cu străzi asfaltate, cu trotuare moderne. Trebuie spus răspicat: în ultimii ani Dorna a cunoscut cea mai mare modernizare, rețele de apă și canal noi, drumuri modernizate, 30 km de rețea de gaze naturale și, în sfârșit, perla stațiunii turistice, cazinoul, devine principala atracție a zonei”, a concluzionat Gheorghe Flutur.
Intră acum și în grupul de