Intră acum și în grupul de
Directorul economic al Consiliului Judeţean Suceava, Irina Vasilciuc, a promovat cu nota maximă concursul organizat pentru ocuparea acestui post la începutul săptămânii trecute.
Consiliul Judeţean Suceava a decis în data de 24 februarie reînfiinţarea funcţiei de administrator public al judeţului.
Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a explicat atunci că administratorul public se va ocupa în special de derularea proiectelor cu finanţare europeană, subliniind că 53 % din bugetul judeţului reprezintă fonduri europene, aceasta fiind o activitate prioritară a administraţiei judeţene.
Funcţia de administrator public a judeţului Suceava a fost înfiinţată în 2008, pe acest post fiind numit Petru Luhan care în vara anului 2009 a renunţat la această funcţie după ce a fost ales deputat în Parlamentul European din partea PDL.
Funcţia de administrator public a fost desfiinţată după părăsirea postului de Luhan, dar şi pe fondul măsurilor de austeritate adoptate în instituţiile publice.
CJ va trebui să numească în funcţia de director economic o altă persoană, fiind deja vizate câteva nume, în condiţiile în care funcţia ocupată anterior de dna Vasilciuc fiind una extrem de importantă în cadrul instituţiei.