Intră acum și în grupul de
Autovehiculul era condus de un cetăţean ucrainean în vârstă de 31 de ani, ce era însoţit de alţi trei conaţionali.
Potrivit comisarului Ilie Poroch Seriţan, din cadrul IJPF Suceava, “în urma controlului efectuat de poliţiştii de frontieră asupra persoanelor şi mijlocului de transport s-au descoperit în interiorul microbuzului un număr de 41 de saci cu usturoi a câte 7 kg fiecare, fără documente legale de provenienţă. Fiind întrebat de provenienţa mărfii, şoferul a declarat că l-a achiziţionat din Ucraina şi introdus în România fără să-l declare la controlul vamal” .
Însoţit de organele de control, microbuzul s-a întors în punctul de trecere al frontierei unde întreaga cantitate de usturoi (287 kg) în valoare de peste 5.700 de lei a fost confiscată, iar pe deasupra şoferul s-a ales şi cu o amendă de 3.000 de lei.