Captura de tigari de aproape 100.000 de lei, la Straja

O captură importantă de ţigări ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din judeţul Suceava a fost realizată luni dimineaţă pe raza localităţii Straja.

Ţigaretele erau transportate de două persoane, una de sex masculin de 21 de ani şi alta de sex feminin de 18 ani, din comuna Ulma, cu ajutorul unui autoturism marca Audi A6.

Mijlocul de transport a fost observat de poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Brodina, în timpul executării unei acţiuni pe linia combaterii traficului cu ţigări, pe comunicaţia DJ 209G pe raza localităţii Straja.

Chiar dacă organele de ordine au făcut semnele regulamentare pentru oprirea autovehiculului, şoferul acestuia a demarat în trombă începând astfel o urmărire prin localitate.

Conform declaraţiilor oferite de comisar Ilie Seriţan Poroch, din cadrul IJPF Suceava “la scurt timp, maşina a fost găsită abandanotă la ieşirea din comuna Straja, iar în interiorul ei s-a constatat că se afla o cantitate impresionantă de ţigări”.

Deşi iniţial ocupanţii mijlocului de transport au părăsit autoturismul, aceştia au revenit la faţa locului recunoşcându-şi faptele.

Întreaga cantitate de peste 8.000 de pachete de ţigări, în valoare de aproximativ 100.000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul indisponibilizat la sediul SPF Brodina.

În ceea ce-i priveşte pe tinerii traficanţi, aceştia s-au ales cu dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă în formă agravantă.